“Ne aşteptăm să încheiem acest an cu un deficit de 20%. Importurile vor fi mai mici faţă de 2008 cu 35%, iar deficitul comercial în acest an va fi de 8,5 miliarde de euro, în scădere cu 65% faţă de anul trecut”, a declarat, ieri, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu.
Potrivit acestuia, de la începutul anului, aproximativ 7.000 de firme exportatoare au dispărut, ceea ce reprezintă o treime din total. “În primul semestru al anului viitor nu se anunţă o revenire, încă ne vom confrunta cu reducerea exporturilor. Dacă Europa îşi revine, probabil că în semestrul al doilea din 2010 vom relua creşterea exporturilor, după un început de stabilitate”, a spus Ionescu.
Principalele dificultăţi cu care se confruntă firmele din România sunt, în opinia reprezentantului ANEIR, întârzierile înregistrate la rambursarea TVA-ului, plata de către stat a restanţelor pentru lucrări publice firmelor care au efectuat aceste lucrări sau blocarea creditării.
Consilierul premierului Emil Boc, Andreea Vass, a explicat, pe de altă parte, că, din punct de vedere personal, România nu va ieşi din criză mai devreme de doi ani şi că revenirea economiei româneşti nu se va putea face exclusiv pe baza exporturilor.
Deficit mai mic cu 60%
Ultimele date statistice provin din lunile august şi septembrie. Defalcat pe fiecare ţară din Uniunea Europeană, ultimele date ale Eurostat, institutul european de statistică, se referă la luna august.
Astfel, ţara noastră s-a plasat pe locul al şaptelea în Uniunea Europeană după nivelul deficitului comercial din primele opt luni ale acestui an, potrivit datelor publicate, ieri, de biroul european de statistică, Eurostat. Mai exact, în intervalul ianuarie-august 2009, deficitul comercial
s-a situat la 5,9 miliarde de euro. Ceea ce arată o reducere a deficitului cu 60,4% faţă de perioada similară din 2008, în condiţiile în care importurile s-au diminuat cu 35%, iar exporturile au scăzut cu 19%.
Date mai recente sunt publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit INS, deficitul comercial al României s-a redus în septembrie cu 58,5% faţă de luna similară din 2008, la 1,05 miliarde de euro (4,47 miliarde de lei).