ZF: Războiul pentru cele 2 mld. euro ale Bucureştiului. Disputa pe marginea desfiinţării sectoarelor Bucureştiului se amplifică, iar miza este foarte mare, întrucât vizează controlul unul buget uriaş, două miliarde de euro, anual. Primăriile de sector care au pus în dezbatere publică proiectele de buget pentru 2011 previzionează venituri cumulate de aproximativ 1 mld.
Gândul: Băncile au dat 45 mil. de SMS-uri ca să recupereze banii împrumutaţi românilor. Anul trecut, băncile, instituţiile financiare nebancare şi firmele de recuperare au trimis clienţilor sms-uri în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Ca să recupereze banii împrumutaţi românilor şi pentru a-i face pe oameni să nu uite că au de plătit rate lunare, băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN), alături de recuperatori, au declanşat anul trecut un adevărat asalt comunicaţional.
Capital: Câte miliarde de euro pierde economia românească din munca „la negru“. Veniturile reale ale românilor ar putea fi cu câteva zeci de procente mai mari decât cele declarate oficial. Multe miliarde de euro ocolesc Fiscul în fiecare an. În perioada iulie-septembrie din 2010, în fiecare gospodărie din România au intrat, în medie, 1.909 lei pe lună, arată ancheta trimestrială asupra veniturilor realizată de INS. În total, este vorba de aproximativ 15,7 miliarde de lei (la care se adaugă venituri în natură echivalând cu 2,6 miliarde de lei).
România liberă: Comoara de sub Fondul Proprietatea. Cinci ani au aşteptat listarea Fondului Proprietatea la bursă, în speranţa că astfel vor primi pentru averile confiscate în anii ‘50 de comunişti o valoare cât de apropiată de cea la care le-au fost evaluate bunurile pierdute. În cei cinci ani scurşi de la înfiinţarea FP pe hârtie, cei neîncrezători sau cei fără răbdare şi-au vândut, pe modelul cuponiadei din anii ‘90, titlurile cuvenite şi la preţuri şi de doar 15% din sumele pe care erau îndreptăţiţi să le primească. Valoarea acţiunilor e ţinută jos şi ca urmare a faptului că doar două companii din primele zece care constituie activul net al FP (OMV Petrom şi Transgaz) sunt listate.
Adevărul: Creditele statului, încurajate de CE. Strategia Finanţelor de împrumuturi pe termen mediu şi lung, de pe pieţele internaţionale de capital, este sprijinită şi chiar încurajată de Comisia Europeană, potrivit ultimelor discuţii cu finanţatorii externi. Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a precizat ieri că instituţiile externe şi-au exprimat suportul pentru platforma Medium Term Notes, prin care România vrea să atragă între cinci şi şapte miliarde de euro – pe parcursul a trei ani – de la investitorii interesaţi de datoriile suverane. Oficialul crede, totodată, că pe piaţa internă mai există spaţiu pentru scăderea randamentelor.
EVZ: România, în vârtejul global al scumpirii alimentelor. Preţul grâului pe piaţa internă a depăşit valorile-record înregistrate în primăvara lui 2008, în trend cu evoluţiile de pe pieţele externe, care au stârnit îngrijorarea liderilor lumii. Românii sunt asaltaţi în ultimul timp cu veşti despre viitoare scumpiri ale unor produse de bază, precum pâinea sau uleiul. Motivul invocat: necesitatea de a apela la importuri, mai scumpe.