ZF: Statul a început pregătirile pentru cea mai mare ofertă de pe Bursă: 500 mil. euro pentru 10% din Petrom. Ministerul Economiei a demarat procedura de selecţie internaţională a intermediarului pentru oferta publică secundară de acţiuni prin care intenţionează să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, potrivit unui anunţ al ministerului.
Capital: Cum se falsifică achiziţiile publice. Partidele și companiile au pus bazele unei strânse prietenii, din care câștigă ambele părți: politicienii – donații, iar oamenii de afaceri – contracte preferențiale cu statul. UMR Rovinari a obţinut, în 2009-2010, peste 60 de contracte cu statul (unele fără licitaţie), în valoare de peste 65 de milioane de lei. Firma a donat PDL 300.000 de lei în 2009. Modul Proiect, din Teleorman, a donat 500.000 de lei către PSD în 2008.
Adevărul: Cum arată coşul de consum al românilor. Românii au cumpărat tot mai puţine produse care nu sunt de strictă necesitate, iar mărfurile ieftine s-au vândut cel mai bine. Noua structură a coşului de consum al populaţiei, după care se calculează inflaţia, arată că familiile au fost nevoite să-şi restrângă drastic cheltuielile de zi cu zi. Inflaţia din anul 2011 se calculează pe baza comportamentului de consum al populaţiei consemnat în 2009 (primul an de criză) şi evidenţiat în ancheta bugetelor de familie, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).
România liberă: Câte autostrăzi poţi construi de 25 miliarde euro. Ar trebui să fie o zi de furie naţională cea în care un ministru al Transporturilor recunoaşte public că în România au fost tot timpul bani pentru autostrăzi, dar n-au fost folosiţi din cauza „nepăsării, neştiinţei sau rea-voinţei”. Nu este, pentru că aceste lucruri au fost mereu ştiute şi acceptate. Uitându-ne în urmă, doar cifrele adunate mai pot impresiona: 25 miliarde euro a fost bugetul Ministerului Transporturilor în ultimul deceniu, bani suficienţi pentru câteva mii de kilometri de autostradă. În realitate, s-au construit mai puţin de 200 – majoritatea pe trasee deja începute. Restul banilor s-au dus pe reparaţii anuale, subvenţii la CFR, reparaţii de sezon, majorări de contract, reparaţii multianuale, exproprieri cu dedicaţie, reparaţii neprevăzute, achiziţii supraevaluate şi alte reparaţii.
Gândul: Mic ghid care te-ar putea ajuta să plăteşti o rată mai mică. Cât de profitabilă este refinanţarea creditelor. Românii apelează la refinanţarea creditului fie pentru a plăti o rată mai mică, fie pentru consolidarea datoriilor lunare într-o singură rată. În ultima perioadă, băncile au renunţat la o serie de comisioane aferente refinanţării. Ca să atragă clienţi noi, dar şi pentru a se asigura că îşi vor recupera banii de la cei cu întârzieri la plata ratelor, tot mai multe bănci renunţă la diferite costuri aferente restructurării creditelor.
EVZ: Promoţiile se mută de la raft pe internet. Ore de joacă pentru copii, şedinţe de masaj sau de aerobic, electrice şi electronice, bonuri de consumaţie pentru baruri şi restaurante, bilete la spectacole, toate aceste produse şi servicii pot fi achiziţionate la preţ redus de utilizatorii site-urilor care promovează promoţiile. Numărul paginilor de internet care oferă reduceri substanţiale clienţilor care achiziţionează produse şi servicii prin intermediul lor a crescut constant în ultima perioadă. Printre cele mai intens promovate se numără www.groupon.ro, www.ofertareduceri.ro, www.cureducere.ro sau www.totulredus.ro.