ZF: Cine vrea să i se aplice OUG 50 mai are maximum o lună să semneze actul adiţional cu banca. Cine are credite în derulare şi vrea să beneficieze de prevederile Ordonanţei 50/2010, care stabileşte condiţii transparente pentru împrumuturile consumatorilor, trebuie să se grăbească să semneze actul adiţional oferit de bancă, înainte ca Parlamentul să îşi dea votul final pe forma modificată. Cel mai intens discutat act normativ de anul acesta, proiectul de lege privind Ordonanţa 50, urmează să fie prezentat joi în plenul Camerei Deputaţilor, care are rol decizional.
România liberă: Cum vor lucra de sărbători marile lanţuri de magazine. având în vedere cererea ridicată de care se bucură în aceste zile, supermarketurile sau hypermarketurile nu vor intră în vacanţă, ci din contra, vor lucra la turaţie maximă, cu excepţia zilelor de 25 decembrie şi 1 ianuarie. România liberă va prezina orarul celor mai importante lanţuri de retail în perioadă Crăciunului şi Revelionului.
Gândul: Coşmar pentru mulţi debitori ipotecari: francul elveţian, la un maxim istoric faţă de euro. Zeci de mii de debitori din Austria, Ungaria, Polonia, Luxemburg, Germania, Franţa, dar şi din România au credite în valuta elveţiană, pe care o vedeau drept mai „stabilă. Francul elveţian a atins, luni, un maxim istoric faţă de euro, ceea ce este o veste proastă pentru zeci de mii de debitori din state UE cu credite în această valută „stabilă”, pentru Banca Naţională (SNB) de la Berna, dar şi pentru liderii Uniunii. Aceştia din urmă au dat un semnal de angajament, vineri, în direcţia stabilizării euro, dar investitorii caută un „refugiu” în moneda elveţiană.
Adevărul: Retailul online, înzăpezit în Europa. În cel mai aglomerat sezon pentru acest domeniu, retailerii online nu-şi pot livra produsele din cauza condiţiilor meteo nefavorabile . Cele mai mari magazine online se aşteaptă la o creştere a vânzărilor cuprinsă între 16 şi 18% pentru decembrie. Zăpada le-a luat însă prin surprindere, dându-le planurile peste cap.
Capital: România, prinsă în mirajul câștigului peste noapte. Recesiunea a redus numărul clienților avuți ai cazinourilor, însă l-a crescut pe al celor care au trecut pragul agențiilor loto și de pariuri sportive. Tot lipsa banilor a dus la reapariția jocurilor bingo televizate. Piața norocului a urcat la trei miliarde de euro. Cu o oră înainte de începerea meciului, la ghișeele din jurul Stadionului Olimpic din Roma lumea nu se înghesuie doar pentru a cumpăra bilete pentru meci, ci și pentru a paria.