Gandul: PDL contra E: Buline pe alimente – portocaliu pentru cele care trebuie consumate cu moderaţie, roşu pentru cele nesănătoase. Senatorul PDL Dumitru Florian Staicu a iniţiat un proiect de lege potrivit căruia pe ambalajele alimentelor ar urma să fie aplicate buline colorate care să arate cât de sănătoase sunt. Astfel, bulina verde va fi lipită pe alimentele sănătoase, care pot fi consumate zilnic, fără riscuri, bulina portocalie pe cele din care trebuie să mănânci cu moderaţie, iar bulina roşie pe produsele care conţin substanţe sau aditivi alimentari care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii. Colegul său de partid, deputatul Silviu Prigoană, a avut şi el o idee asemănătoare în urmă cu aproximativ două săptămâni. Potrivit acestuia, alimentele care conţin E-uri ar trebui să fie marcate tot cu o bulină roşie. „Trebuie să fie o bulină roşie mare, vizibilă.
Ziarul Financiar: Care au fost cel mai bine vândute maşini de import în 2010. Cele mai bine vândute maşini au fost si anul acesta cele mici sau compacte, cu motorizări pe benzină, cu un preş de pornire de sub 10.000 de euro în cazul celor mici, sau sub 15.000 de euro pentru cele compacte. Cu aproape 4.000 de unităţi vândute, cel mai bine vândut model de import în primele 11 luni ale acestui an a fost Renault Symbol, în scădere cu 3% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care piaţa totală a scăzut cu aproape 20% în acelaşi interval.
Evenimentul Zilei: Aurul, metalul investitorilor câştigători. Văzut ca o mană cerească de investitori, aurul a avut în ultimii ani o evoluţie care nu i-a dezamăgit pe cei care au pariat pe el. Câştigurile asigurate de aur sunt greu de trecut cu vederea. Cine a pariat pe aur în acest an a făcut o mişcare foarte bună, spun brokerii. „Dacă ar fi să comparăm evoluţia aurului cu cel mai important indice de acţiuni de pe piaţa americană S&P500, putem spune că aurul a urcat în 2010 de trei ori mai mult, comparativ cu piaţa acţiunilor”, a declarat, pentru EVZ, Pompei Lupşan, director general adjunct Intercapital Invest.Dacă în 2010 S&P500 înregistrează o creştere de aprox. 9,5%, aurul cuantifică deja o apreciere de aproximativ 27%.
Adevarul: Coalitie in energie pentru a ajuta Sidex. Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati va primi anul viitor electricitate ieftina produsa de Hidroelectrica si de mai multe termocentrale, la acelasi pret cu cel platit de faimosii „baieti destepti” din energie, adica mult sub media pietei. Fostul Sidex devine al doilea colos industrial din Romania, dupa Alro Slatina, care primeste ajutor de la sectorul energetic pentru relansarea productiei. Dezvaluirea a fost facuta in exclusivitate pentru „Adevarul” de ministrul Economiei, Ion Ariton. In sectorul energetic nu prea s-a simtit Craciunul, pentru ca in aceste zile se pregateste o tranzactie extrem de importanta. „Adevarul” a relatat in editia de vineri despre faptul ca ArcelorMittal Galati a depus o oferta pe bursa de energie OPCOM pentru a cumpara o cantitate uriasa de electricitate, 1.752.000 de MWh, la un pret de 130 de lei pe MWh, sub media pietei (170 de lei). La acest pret, doar Hidroelectrica – cel mai ieftin producator – poate livra energie.
Jurnalul National: Românii preferă creditul în euro. Persoanele fizice, dar şi firmele preferă să se împrumute în euro şi nu în moneda naţională, deşi majoritatea au venituri sau încasări în lei. Motivaţia este simplă. Dobânzile la lei sunt mult mai mari decât cele în euro şi chiar dacă se ia în calcul riscul valutar, tot împrumutul în euro este mai avantajos. Datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată că, în luna noiembrie faţă de octombrie, eurizarea s-a accentuat. Astfel, creditul în lei s-a diminuat cu 0,6%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,2%.