Persoanele care vor utiliza aeroportul Heathrow vor fi supuse unor controale mai drastice, realizate cu ajutorul unor scannere pentru intregul corp, conform BAA, operatorul de aeroporturi, informează
Financial Times. Aceasta masura va fi pusa in aplicare imediat ce va fi posibil. Decizia a fost luata dupa ce Gordon Brown, premierul britanic, a promis sa utilizeze aceasta tehnologie controversata. El a afirmat ca aeroporturile trebuie sa adopte masuri de securitate mai drastice dupa ce, in ziua de Craciun, un terorist a incercat sa deturneze un avion de pasageri ce realiza o cursa transatlantica.
Grupul farmaceutic elvetian Novartis va cumpara de la Nestle 52% din actiunile companiei americane Alcon, companie specializata in oftalmologie, pentru 28,1 miliarde de dolari, majorandu-si astfel participatia la 77%, scrie Reuters. Astfel, Novartis isi continua campania de diversificare a afacerilor pe segmentul de medicamente eliberate in baza prescriptiei medicale.
Potrivit unui studiu realizat de
Financial Times in randul mai multor economisti, Marea Britanie este amenintata de o criza bugetara in acest an, in conditiile in care economia este posibil sa stagneze pana la sfarsitul lui 2010. La intrebarea care sunt cele mai mari trei riscuri ce ameninta economia, 37 din cei 79 economisti intervievati au raspuns ca Marea Britanie este amenintata de o criza fiscala care ar putea sa agraveze din nou situatia.
Bursele asiatice au inceput saptamana in crestere, pe fondul cresterii productiei industriale in China si a intaririi monedei americane fata de yenul japonez, informează Bloomberg. SAIC Motor, cel mai mare producator auto din China, a inregistrat un plus de 3,2%. Sony si Honda Motor, ale caror vanzari se bazeaza in proportie de 20% pe cele din America de Nord, au inregisrat de asemenea cresteri, pe fondul avansului inregistrat de moneda americana la maximul ultimelor patru luni fata de yenul japonez.