Flamingo a cerut intrarea în insolvenţă, după ce ING Bank, principalul creditor al companiei, a demarat ieri procedura de executare silită asupra magazinelor Flamingo în contul unei datorii de 17,5 milioane de euro, potrivit Business Standard.
Fără reducerea din provizioane a 25% din garanţii, băncile ar fi intrat pe pierderi, spune directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.Sistemul bancar: La un pas de pierderi, scrie Jurnalul Naţional.
Arieratele ne scot din ţintele FMI, scrie Evenimentul Zilei. România ar putea cere o derogare de la acordul de împrumut încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), din cauză că nu a reuşit să reducă arieratele în limita stabilită.
Real Hipermaket, parte a companiei Metro, deschide astăzi primul magazin din Ploieşti şi cel de-al 24-lea din reţeaua sa din România, investiţie ce se ridică la suma de 23,8 milioane de euro, scrie Curierul Naţional. „Deşi ne confruntăm cu toţii cu o criză economică mondială, real,- continuă să investească în România demonstrând astfel că este un partener de încredere şi încurajând totodată dezvoltarea producţiei locale.
Despre primele de Crăciun scrie şi România Liberă. Firmele de productie care anul trecut au acordat al 13-lea salariu se gasesc in imposibilitatea de a acorda acest beneficiu in acest an, iar unele dintre companii vor premia numai angajatii performanti la final de an, explica Udrescu. Daca se hotarasc sa isi recompenseze angajatii, companiile vor opta pentru sume cash (35%) si tichete cadou (65%), in ideea ca acestea ar putea deveni deductibile fiscal.
BRD-Groupe Societe Generale a redus dobânzile atât la creditele garantate cu ipotecă, cât şi la cele pentru nevoi personale fără garanţii, auto sau destinate studenţilor, potrivit unui comunicat al băncii, scrie Bursa.