Cine a pariat in cea mai neagra perioada – februarie 2009 – ca Bursa isi va reveni a facut castiguri de 200%, adica si-a triplat banii, scrie Ziarul Financiar. Indicele BET al celor mai importante zece companii de pe Bursa de Valori Bucuresti a castigat deja 8% in prima saptamana a anului si a depasit pentru prima data din septembrie 2008 pragul de 5.000 de puncte, revenind astfel la nivelul anterior caderii bancii de investitii americane Lehman Brothers, considerata ca momentul de varf al crizei economice. Singura diferenta este ca valoarea tranzactiilor este cu circa 20% mai redusa.
Imobiliarele sunt punctul forte pentru o parte dintre miniştrii actualului Cabinet Emil Boc. Gabriel Oprea, Elena Udrea, Sebastian Vlădescu sunt printre cei mai „competenţi” în acest domeniu, notează Capital. Cele mai multe imobile deţine Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale. El a mizat pe cumpărarea de terenuri şi case în scopul închirierii. Potrivit declaraţiei sale de avere, Oprea a obţinut anul trecut aproximativ 200.000 euro numai din cele 14 chirii încasate de pe urma averii sale imobiliare.
Potrivit ziarului Gândul: Ministrul Muncii: la plata asigurărilor sociale pentru drepturile de autor nu vor fi obligaţi cei care au deja un contract de muncă. Plata asigurărilor sociale (de pensii, sănătate, şomaj) de către deţinătorii contractelor pentru drepturi de autor şi de către cei angajaţi pe bază de convenţii civile nu se va face aşa cum a propus, anul trecut, în luna aprilie, Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa.
Proiectul bugetului şi amendamentele aduse acestuia nu susţin economia, dar se bazează pe veniturile colectate de la firme, arată Adevărul. Bugetul de stat pe 2010 este aspru criticat pentru că nu a fost construit „cu faţa către mediul de afaceri“, ci susţine mai mult interesele instituţiilor publice. Atât cifrele, cât şi modul de abordare a economiei, aşa cum reies din documentele referitoare la bugetul pe 2010 ce vor fi dezbătute azi în plenul Parlamentului, i-au dezamăgit pe oamenii de afaceri.
Bursa relatează: Statul pierde anual sute de milioane de euro din evaziunea fiscală şi din colectarea deficitară a impozitelor din agricultură. În acest an de criză, în care bugetul public, şi, implicit, cel al Ministerului Agriculturii este sărac, autorităţile şi organizaţiile de fermierii – nemulţumite de valoarea fondurilor disponibile – admit, de comun acord, că a venit momentul corectării sistemul de impozitare din sector. Organizaţiile de fermieri vor avea, săptămâna aceasta, o primă rundă de discuţii cu ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, ca să dezbată problema impozitelor din agricultură.
Bucurestiul a pierdut urma a zeci de mii copii adoptati de straini intre 1990 si 1997, consemnează România Liberă. In baza de date a Oficiului Roman de Adoptii, care ar trebui sa inventarieze adoptiile internationale, poate fi gasit doar numarul copiilor dati spre adoptie in acea perioada, nu si domiciliile sau numele lor si ale noilor parinti. In primii ani de dupa Revolutie comertul cu copii din orfelinatele insalubre ale Romaniei devenise o afacere transfrontaliera.