Revista presei interne 18.06.2010 – Problemele unui pensionar cu 31.000 RON pe lună

A-, Adevarul, capital, ce scriu ziarele, Gandul, jurnalul, presa, presa-interna, revista presei, revista presei online, revista presei ro, Romania Libera, ziar, Ziarul Financiar

La 52 de ani şi cu o pensie lunară de peste 30.000 lei (indexabilă cu inflaţia), pilotul Constantin Voicu se bucură din plin de o a doua tinereţe: zboară de plăcere, face baby-sitting, îşi împrumută prietenii cu bani, îi dă fiicei 4.000 de lei pe lună şi investeşte în imobiliare. Recunoaşte că pensia pe care o are „nu e morală, dar e legală” şi crede că, în realitate, ar merita maximum 6.000 de lei, scrie România Liberă.

Numele lui Zegrean a apărut în scandalul desfiinţării ANI, surse din cadrul agenţiei declarând că judecătorul este cercetat pentru incompatibilitate. Judecătorul Augustin Zegrean a fost desemnat de către colegii săi în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale pentru un mandat care va dura trei ani şi care poate fi reînnoit. Şedinţa de alegere a noului preşedinte al Curţii Constituţionale a fost condusă de judecătorul cel mai în vârstă, Ion Predescu (83 de ani), care a deţinut până joi funcţia de preşedinte interimar al instanţei constituţionale. Află din Gândul cine este noul preşedinte al Curţii Constituţionale.

Daniela Soroceanu, şefa Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ, este în concediu medical de 16 luni, ia lunar 3.800 de lei pe indemnizaţia de boală şi încă 788 de lei de la Consiliul Judeţean. Preşedinte-director general Daniela Soroceanu s-a îmbolnăvit brusc în februarie 2009, atunci când a aflat că şefii caselor judeţene vor fi înlocuiţi în masă, scrie Adevărul.

Peste 4.200 de posturi lichidate şi 211 sucursale închise reprezintă bilanţul adaptării sistemului bancar la declinul pieţei creditului începând din 2009, de când efectele crizei au devenit vizibile la nivel local, potrivit ZF. Personalul din bănci era la nivelul lunii martie cu peste 3.000 de oameni mai mic faţă de aceeaşi lună a anului trecut, coborând la 67.387, în timp ce numărul unităţilor a scăzut cu mai mult de 100, ajungând la 6.341.

Explozia numărului de contestaţii, erorile din documentaţii, dar şi frica de DNA a birocraţilor au dus la anularea, în acest an, a trei sferturi din achiziţiile publice iniţiate prin sistemul e-licitaţie.ro, scrie Capital.ro.

In ultimii trei ani, competitia pe piata de 4 si 5 stele din Bucuresti a devenit din ce in ce mai acerba prin suplimentarea, cu mii de camere, a capacitatii de cazare, scrie Wall-Street.ro. Precum mult mai celebrul Marriott, care a inceput in 1927 cu un bar cu doar 9 scaune in Washington DC, reteaua hoteliera K+K Hotels are ca punct de plecare un restaurant deschis in 1961 in orasul lui Mozart, Salzburg.

Ultimele Articole