Gândul informează că: Băncile din România trebuie să dea dovadă de mai multă transparenţă în relaţia cu clienţii, prea puţin informaţi despre drepturile lor, avertizează reprezentanţii Băncii Mondiale, în raportul cu privire la protecţia şi educaţia consumatorilor de produse şi servicii financiar-bancare. „Marile provocări pentru România sunt îmbunătăţirea informaţiilor şi a competenţei cu care aceste informaţii sunt puse la dispoziţia clienţilor”, a declarat marţi Anna Hartman, country manager Banca Mondială (BM).
K Tech Ultra Pro, in urma cu doi ani cel mai mare retailer IT&C din Romania, nu mai are nicio sansa de a reveni pe piata si va fi declarata in faliment in decembrie, spun reprezentantii BDO Business Restructuring – administratorul judiciar al firmei., relatează Ziarul Financiar, care adaugă: Compania fondata de sotii Alina si Cristian Fughina, care avea la un moment dat afaceri de peste 70 mil. euro si aproape 700 de angajati, ar putea deveni astfel primul faliment de amploare al unei companii locale, pe fondul crizei economice.
Coaliţia care a demis Guvernul Boc încearcă astăzi să-şi oficializeze majoritatea parlamentară pentru a-l forţa pe Traian Băsescu să-l accepte pe Klaus Johannis drept premier, notează Bursa. Strategia „majorităţii transparente” este aceea de a proclama de la Tribuna Parlamentului noua majoritate, astfel încât ea să fie consemnată în stenograma şedinţei de Plen. Cu o astfel de consemnare oficială, cele patru forţe politice care-l susţin pe Johannis vor apoi să meargă la consultări cu şeful statului pentru a le accepta propunerea, iar în cazul unui nou refuz să se adreseze Curţii Constituţionale. Scenariul a fost prezentat, în premieră, alaltăieri, de către ziarul BURSA, care a anticipat paşii cu care „majoritatea transparentă” vrea să-l surprindă pe preşedinte şi PD-L.
Grupările anticeauşiste şi-au radicalizat acţiunile înaintea înlăturării „iubitului conducător“, potritiv Adevărului. Pentru a destabiliza regimul dictatorial de la Bucureşti, agenţiile străine de spionaj au format şi antrenat grupări capabile de mişcări de stradă. Declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu, după primele evenimente de la Timişoara, au fost considerate amuzante la acea vreme. În urma intervenţiei televizate din 20 decembrie 1989 (ora 19.00), Ceauşescu acuza „agenturili străine“ de implicare în treburile interne ale României. Chiar dacă puţini credeau acest lucru, Ceauşescu avea dreptate.
Conform Cotidianului: În războiul dintre PSD şi PDL, musca din laptele guvernării a devenit, peste noapte, Ministerul de Interne. Cine sunt mai-marii zilei care s-ar putea speria de informaţiile ce se află la DGIPI? Pentru cine sunt, în general, serviciile secrete, dar mai ales DGIPI, o sperietoare? Cotidianul pune cap la cap piesele unui puzzle pentru a arăta cine sunt personajele pe care apele tulburi ale structurilor de informaţii le pot trage la fund, mai devreme sau mai târziu, în momente în care secretele ar scăpa din cătuşele politice.
Ministerul Turismului achiziţionează servicii de publicitate pentru programul „Turist în România” în valoare de 500.000 de euro şi plăteşte 45.000 de euro pentru un studiu ce priveşte comportamentul turistului român în România, arată Jurnalul Naţional.