Revista presei interne 21 Septembrie 2009 – Sistemul energetic la un pas de întuneric

Adevarul, bursă, cotidianul, evz, Gandul, intern, revista presei, septembrie, sistemul energetic, ZF

FMI urmeaza sa stabileasca astazi daca va acorda urmatoarea transa de imprumut Romaniei, din care jumatate sa fie folosita pentru acoperirea deficitului bugetar, potrivit ZF, care titreaza ca: Va fi pentru prima data in istoria Romaniei cand se procedeaza astfel: banii dintr-un imprumut international sa ia destinatia salariilor si pensiilor.

Jean Constantinescu, unul dintre mentorii reformei energetice româneşti, afirmă că ne aşteaptă o criză de sistem, scrie Cotidianul, relatând că: Reprezentant al României la Eurelectric, nu este ascultat de nimeni la Bucureşti, din cauză că interesele politice clientelare primează. Acum conduce Institutul Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie.

Alexander Churilin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, a acordat ziarului BURSA un interviu în care vorbeşte despre relaţiile economice ruso-române şi despre raporturile diplomatice dintre ţările noastre. Domnia sa a subliniat că actuala criză economică şi financiară a avut un impact semnificativ asupra relaţiilor comerciale ruso-române, însă şi-a exprimat speranţa că odată cu depăşirea impasului, schimburile comerciale vor creşte din nou. Pe plan diplomatic, ambasadorul rus arată că la ora actuală „există derapaje”, însă şi-a exprimat speranţa că relaţiile ruso-române se vor dezvolta.

Când tonul agresiv nu funcţionează la telefon, angajaţii firmelor de profil îi ameninţă pe datornici cu tribunalul, scrie Evenimentul Zilei, informând că: Încă de la începutul crizei, când persoanele cu datorii au intrat în imposibilitate de plată, a apărut un nou curent – cel al recuperatorilor agresivi. Acum, mai mult ca niciodată, firmele care recuperează creanţe îşi „asmut” angajaţii pe restanţieri pentru încasarea şi celei mai mici datorii. Nu ar fi o problemă dacă aceştia nu ar recurge şi la diferite ameninţări, ton agresiv şi alte tertipuri de intimidare.

Conform ziarului Adevărul, din cele 634 de proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane selectate în 2008 pentru a primi fonduri nerambursabile au fost semnate contracte de finanţare doar pentru 446 de dosare, în valoare de 487 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ­(AMPOSDRU), citat de Adevărul.

Elisabeta Lipă, preşedintele FR de Canotaj, recunoaşte, cu ruşine, că sunt în lotul olimpic sportive care trăiesc cu 400 de lei pe lună şi care nu pot fi angajate nicăieri pentru că premierul Emil Boc a blocat angajările în sistemul bugetar,  comentează ziarl Gândul, arătând că: Echipajul feminin de 8+1 al României, format din Roxana Cogianu, Ionela Neacşu, Maria Diana Bursuc, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Cristina Ilie, Camelia Lupaşcu, Eniko Brabaş şi Teodora Stoica, a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de canotaj din Belarus.

Intens mediatizate si comentate, dosarele penale din ultimii ani in care au fost implicati politicieni influenti sau oameni de afaceri controversati s-au soldat, aproape de fiecare data, cu eliberarea din inchisoare a celor acuzati, scrie România Liberă, precizând: Paradoxal este faptul ca in multe cauze importante – coruptie la nivel inalt, infractiuni economice grave sau chiar terorism – justitia s-a impotmolit in „viciile de procedura” inainte sa ajunga la discutarea faptelor incriminate. Avocatul Gheorghita Mateut este unul dintre specialistii care au salvat o mare parte dintre politicienii si afaceristii acuzati de infractiuni, folosindu-se de portitele sistemului legislativ din Romania.

Ultimele Articole