Revista presei interne 22.04.2010 – Autostrada A3 se face. În Muntenegru

Adevarul, capital, ce scriu ziarele, Gandul, jurnalul, presa, presa-interna, revista presei, revista presei online, revista presei ro, Romania Libera, ziar, Ziarul Financiar

Autostrada A3 se face. În Muntenegru, scrie România Liberă. Muntenegru, ţară al cărei PIB este de 15 ori mai mic decât cel al României, pare să aibă mai multe şanse pentru prima concesiune a unei autostrăzi decât avem noi la Comarnic-Braşov. Firma Aktor, parte a consorţiului Vinci-Aktor, care s-a retras din România, după ce chiar semnase contractul de concesiune, în Muntenegru, este foarte interesată de concesiunea autostrăzii Bar-Boljare, lungă de 169 de kilometri. Mai mult, grecii cer chiar cu 4 milioane euro mai puţin pe kilometrul muntenegrenilor, construit tot în munte.

Ţăranii fără firmă, afară din pieţe, titrează Adevărul. Producătorii neînregistraţi la Registrul Comerţului nu mai au voie, de la 25 aprilie, să-şi vândă marfa pe tarabe. Ţăranii, care au sărit ca arşi când au auzit vestea, spun că nu au bani de autorizaţie, că oricum de-abia trăiesc de pe o zi pe alta. Sâmbătă este ultima zi în care ţăranii îşi vor mai putea vinde produsele în pieţe fără a figura ca PFA la Registrul Comerţului, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 44/2008.

Consiliul Concurenţei amendează Raiffeisen cu 3,4 mil. euro. Consiliul Concurenţei a amendat Raiffeisen Bank, una dintre băncile din top zece, cu 14 milioane de lei (echivalentul a 3,4 milioane de euro) pentru furnizarea de informaţii inexacte în cadrul anchetei privind o posibilă tentativă de manipulare a dobânzilor pe piaţa interbancară în octombrie 2008, scrie Ziarul Financiar.

Ritmul economisirii a scăzut de la 10% la 7%, scrie Financiarul. Şomajul şi scăderea economică, principalele riscuri identificate de Fondul de Garantare a Depozitelor. Tendinţa de economisire, atât din partea populaţiei, cât şi a com­pa­niilor, va continua cel puţin în prima parte a acestui an.

La doar 23 de ani, a reuşit să transforme un blog de modă într-un brand de succes, iar creaţiile ei sunt apreciate atât în România, cât şi în străinătate. Citeşte în România Liberă cum transformi un blog într-o afacere de succes.

Gândul face un Top 5 greşeli care trebuie evitate când vrei să te angajezi. Prima este Abundenţa/lipsa detaliilor. „Unii candidaţi, din dorinţa de a fi cât mai atractivi, fac risipă de detalii, CV-ul devenind un poem şi nu o rezumare atractivă de competenţe şi calităţi personale”, explică pentru Gândul Greta Chetreanu, director de resurse umane în cadrul IIRUC Services şi membru HR Club. La polul opus se află cei care se zgârcesc la detalii.

Tăierea salariilor cu până la 20%, câteva zile de concediu fără plată sau şomaj tehnic pe perioade limitate sunt doar câteva dintre soluţiile pe care ar putea să le aplice guvernul, în cazul în care se opune disponibilizării personalului bugetar, potrivit Evenimentul Zilei.

Citeşte şi Revista presei internaţionale 22.04.2010 – Fuziune în telecomunicaţiile SUA: Qwest şi CenturyTel negociază

Ultimele Articole