Revista presei interne – 23 noiembrie 2009 – România post-electorală: şomeră, scumpă, îndatorată până peste cap şi lipsită de investiţii

Adevarul, bursă, cap, cotidianul, Evenimentul Zilei, Gandul, indatorire, investitii, lipsa, noimebrie, revista presei interne, România, scumpire, șomeri, Ziarul Financiar

Gabriela Bodea, care pana in aprilie 2009 a ocupat pozitia de director de marketing pentru Romania al celui mai mare producator de medicamente din lume Pfizer, coordoneaza din aceasta luna pe partea de marketing portofoliul de medicamente cardiovasculare (pentru inima) al companiei din pietele emergente, notează Ziarul Financiar. Bodea, 42 de ani, lucreaza la sediul din Bruxelles al Pfizer. Regiunea de care este responsabila cuprinde 33 de tari, cu o populatie de aproximativ 490 de milioane de locuitori (zece tari est-europene membre ale UE, Rusia, Turcia, Israel, tarile din regiunea Caucaz si din Balcani). Cele mai importante trei produse (Lipitor spre exemplu este cel mai vine vandut medicament din lume) genereaza vanzari de peste 250 mil. dolari.

Potrivit Evenimentului Zilei, românii care suferă din cauza noxelor şi a zgomotului provenite de la şantierele drumurilor lângă care locuiesc ar putea fi despăgubiţi. O nouă categorie de suferinzi ar putea apărea, în curând, în România – „persoanele îmbolnăvite de şantiere”. Aşa cum le spune şi numele, acestea sunt „victime” ale lucrărilor de construcţie şi/sau reabilitare a drumurilor, fie ele comunale, judeţene, naţionale sau autostrăzi. Concret, cei care locuiesc în apropierea unui drum – şi dovedesc, cu acte, că sunt tulburaţi de zgomotul de pe şantierele drumurilor sau poluaţi peste măsură de maşinile care transportă materia le de construcţii – pot primi bani de tratament şi, pe deasupra, pot cere daune de la stat dacă imobilele le sunt şubrezite.

Dacă prin oficializarea Codului de Bune Practici producătorii au câştigat o bătălie în lupta cu marile lanțuri internaționale de retail, aceasta nu înseamnă că au câştigat şi războiul, scrie Adevărul. După ce retailerul Cora l-a dat afară din magazin pe producătorul de mezeluri Angst, producătorii se tem de o răzbunare a retailerilor care le-ar putea scoate marfa de pe rafturi. Odată cu publicarea, în această toamnă, a Legii 321/2009, producătorii spun că noul act legislativ nu le-a picat tocmai bine retailerilor, care prin această lege nu mai au voie să perceapă taxe de listare a produselor.

Amânarea reducerii cheltuielilor statului în 2009 se va plăti scump în anii următori iar plata începe din 2010. România va plăti anul viitor dobânzi de cel puţin două miliarde de euro în contul datoriei publice, relatează Gândul. Nota de plată pentru criza din 2009, îndulcită de Guvern prin împrumuturi de ordinul zecilor de miliarde de euro, va veni anul viitor, când se va plăti, în bani sau în locuri de muncă, decizia autorităţilor române de a evita măsuri nepopulare (disponibilizări, micşorări de pensii şi salarii sau măriri de taxe) în anul electoral 2009. Atât cursul cât şi eventualele măriri de taxe şi impozite, precum şi îndatorarea continuă a României vor fi afectate aproape integral de stabilitatea mediului politic şi de respectarea acordului de 20 de miliarde de euro cu FMI şi CE.

Noua platformă de tranzacţionare a Bursei derivatelor de la Sibiu, organizarea pieţei spot (care urmează să fie lansată pe 22 ianuarie 2010), precum şi intrumentele derivate deja administrate au fost prezentate brokerilor de către Bursa sibiană, sâmbătă la Păltiniş, notează ziarul Bursa. Teodor Ancuţa, preşedintele Sibex, a declarat, în exclusivitate pentru ziarul BURSA: „Ne-am o-rien-tat spre achiziţionarea aces-tei platforme (n.r. ultima versiune a platformei GlobalVision), pornind de la ideea că sistemul de tranzacţionare este cel mai important element pe axa bursă-intermediari-clienţi. Prin implementarea GlobalVision am dorit să inovăm, să aducem ceva nou şi superior faţă de tot ceea ce există în piaţa de capital”.

Jumătate dintre patronii de pensiuni dintr-o localitate vâlceană şi-au trecut afacerile la negru pentru a evita în viitor să mai fie călcaţi de Garda Financiară, informează Cotidianul. Angajaţi ai acestei instituţii, îmbrăcaţi la pantaloni scurţi şi fără mandate, au dat iama prin pensiuni în căutare de peşcheşuri, acuză patronii. Peste jumătate dintre pensiunile de pe Valea Lotrului, din judeţul Vâlcea, funcţionează fără acte, după abuzurile făcute de Garda Financiară, Fisc, Pompieri sau introducerea impozitului forfetar, estimează patroni ai unor pensiuni din zonă. În localitatea Mălaia din zonă, din totalul de 16 pensiuni, doar 7 sunt înregistrate. C.P. stă în această localitate şi are o mică pensiune de cinci camere. El este unul dintre cei care au preferat să îşi închidă oficial afacerea, neoficial uşile pensiunii sale fiind deschise la fel ca şi înainte musafirilor. A scăpat astfel de abuzurile comisarilor, de şpaga care acesta credea că i se cerea şi de amenzi.

Averea antreprenorilor romani reprezinta mai putin de 2% din valoarea totala a celor mai importante 100 de companii locale, potrivit unei analize ZF care are la baza Anuarul Cele mai valoroase companii din Romania realizat de Ziarul Financiar, in colaborare cu casa de investitii Capital Partners. Participatiile detinute de oameni de afaceri romani la companiile incluse in acest top se ridica la un miliard de euro, in condiitile in care valoarea totala a celor 100 de firme este de 55 de miliarde de euro.

Ultimele Articole