Profesorul Pierre Moeglin, specialist în ştiinţele educaţiei, comunicare şi digitalizarea media, a vorbit cu evz.ro despre viitorul presei tradiţionale în contextul dezvoltării celei online şi despre pericolele ce rezidă în marea libertate oferită de accesul la Internet. Moeglin este director al Şcolii de Ştiinţe Umaniste din Paris şi profesor la Universitaeta Paris XIII. El a fost în România weekend-ul trecut, cu ocazia conferinţei internaţionale care a marcat 20 de ani de la prima facultate de jurnalism înfiinţată în România postcomunistă.
În primele nouă luni, sumele cerute de cei care au dat statul în judecată au crescut cu 37%, notează Gândul. Cu bugetele subţiate de criză, românii apelează tot mai mult la căile legale de atac împotriva statului pentru a evita plata unor taxe sau amenzi. Ba mai mult, anul acesta, după primele nouă luni, sumele cerute de persoanele care au chemat statul în judecată au crescut cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reiese din datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), comunicate la solicitarea Gândul.
Nimeni nu mai pomeneşte astăzi că PNL şi PSD (atunci FSN) au mai guvernat odată împreună, informează Bursa. În schimb, avem o gălăgie a culorilor politice, în care unii îşi dau mâna stângă, iar alţii mâna dreaptă ca să dea un pumn zdravăn altora ce se apără, mai nou, tot cu mâna dreaptă. Nici Ion Iliescu, nici Traian Băsescu, nici Adrian Năstase, nici Quintus, deşi trăiesc cu toţii, niciunul nu-şi mai aminteşte de acel guvern. Nici măcar Stolojan. Istoria are umorul ei, chiar dacă actorii ei au amnezii.
Politicienii în căutare de voturi promit lapte şi miere pentru după alegeri. Economiştii şi oamenii de afaceri nu cred în promisiuni şi prognozează pentru 2010 continuarea recesiunii, devalorizarea monedei naţionale şi falimente, potrivit Cotidianului. Riscăm să mai cădem la minus 4% spune un fost ministru al Finanţelor. România postelectorală va fi una a reintrării în creştere economică, umbrită pe ici pe colo de şomaj, dar la stat, promit politicienii aflaţi în căutare de voturi între cele două scrutine. Va fi creştere economică şi taxele vor rămâne aceleaşi, spun doi miniştri de Finanţe. „Din punct de vedere economic, anul 2010 va fi un an mai bun decât anul acesta. Vom reintra pe creştere economică. Totuşi şomajul va continua să crească, dar de această dată cei mai mulţi şomeri vor proveni din sectorul de stat. Atât TVA, cât şi cota unică vor rămâne constante cel puţin în prima jumătate a anului“, zice Ionuţ Popescu, fost ministru al Finanţelor.
Potrivit ziarului Gardianul: Lucian Netejoru, judecatorul care l-a pus in libertate pe vicepresedintele unei sectii de votare din Giurgiu, arestat pentru fraude electorale, a candidat, in 2007, pentru un post in comisia prezidentiala care ancheta presupuse fapte penale savârsite de membrii Guvernu-lui. Alaturi de Netejoru, un alt magistrat, Dumitru Rebegea, a dorit sa faca parte din Comisie. Rebegea este in prezent arestat, dupa ce DNA l-a retinut la inceputul acestei luni pentru luare de mita. CSM a respins cererile.