Revista presei interne 28 August 2009 – România continuă să cheltuie mult mai mult decât încasează

autostrada, Basescu, bugetari, Mircea Basescu

România continuă să cheltuie mult mai mult decât încasează. Potrivit unor calcule Gândul, în primele şapte luni ale anului statul român a cheltuit zilnic cu 19 milioane de euro mai mult decât îşi putea permite. Pe scurt, aceasta este diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile totale conform execuţiei bugetare la şapte luni, care echivalează cu un deficit bugetar de 3,31% din PIB. Suma este mai mare cu un milion de euro pe zi comparativ cu luna iunie. Care este motivul minusului de la buget? Cheltuielile de personal au continuat să rămână ridicate, în ciuda avertismentelor FMI şi a promisiunilor autorităţilor că le vor diminua.

Cotidanul face Portretul bugetarului român. Angajaţii la stat par a fi în exces, însă aceasta doar dacă îi raportăm la numărul total de salariaţi din România care, la rândul lui, e mult mai mic decât în UE.

Grupul KazMunaiGaz ar putea plati intre 40 si 80 mil. euro pentru preluarea integrala a Rompetrol Rafinare.  Kazahii vor sa cumpere integral Petromidia si se pregatesc de cel mai mare scandal cu minoritarii, titrează Ziarul Financiar.

De ani buni, în România se tot vorbeşte despre autostrăzi. Din păcate, am rămas doar cu vorbitul şi cu promisiunile din partea autorităţilor. România ocupă unul din ultimele locuri în Europa la acest capitol. La aproape doi ani de când trebuia să înceapă lucrările la tronsonul Deva – Orăştie, în judeţ nu există nici măcar un centimetru de autostradă. Bucata de autostradă Deva – Orăştie are o lungime de 32,8 km. Pentru construirea acesteia se estimează că e nevoie de 365 de milioane de euro. Deşi s-a estimat că lucrările începeau în septembrie-octombrie 2007 şi se finalizau până la data de 31 decembrie 2010, dată la care toate programele ISPA în România trebuie încheiate, până acum autorităţile nu au fost capabile decât de promisiuni, titrează Jurnalul Naţional.

Ţiganii, mai tari decât sexul. Cum i-a scandalizat Madonna pe români, titrează Gandul. Punctul culminant al show-ului de la Bucureşti al Madonnei n-a fost sărutul lesbian sau omagiul adus lui Michael Jackson, ci „momentul gipsy”, care a atras huiduielile unui public care şi aşa înfruntase cu stoicism praful înecăcios şi problemele grave de organizare din Parcul Izvor

Se construieste mai putin, desi oportunitatile sporesc, spune România Liberă. Preturile terenurilor, ale materialelor de constructii, dar si costurile cu manopera au inceput sa scada si sa se mentina intr-o dinamica regresiva inca de anul trecut, o data cu primele efecte ale crizei economice. Cu toate acestea, in conditiile blocarii creditelor si ale lipsei acute de lichiditati, se construiesc tot mai putine locuinte.

Fratele preşedintelui ţării consideră că nu există conexiuni între afacerile militare Desintco şi Romagro, de care numele său a fost legat în presa ultimelor zile. Mircea Băsescu a dat un interviu ziarului Gândul în care a explicat cum a ajuns să fie asociat cu personaje care fac afaceri profitabile cu statul român. Mircea Băsescu nu îşi găseşte nicio vină legală sau morală. Tot astăzi, preşedintele Traian Băsescu a avut o nouă reacţie legată de acest scandal. El susţine că e vorba de o „manipulare politico-mediatică pentru discreditarea statului“ şi anunţă că va explica „la momentul oportun“ cine se află în spatele acesteia.

Ultimele Articole