Romanii vor cheltui un salariu mediu pe economie pentru cumparaturile de sarbatori, titreaza Ziarul Financiar. Bugetul de sarbatori al romanilor din orasele cu peste 100.000 de locuitori, inclusiv Bucurestiul, este de 1.523 de lei (354 de euro), aproape cat un salariu mediu net pe economie, 1.400 de lei (325 de euro), arata un studiu realizat de compania de cercetare de piata Mednet Marketing Research Center. Mai mult de jumatate din consumatori (52%) si-a redus anul acesta bugetul pentru cumparaturile de sarbatori si doar 10% aloca bani calatoriilor si excursiilor, suma medie pentru acest tip de cheltuieli fiind de 1.
Bursa noteaza ca dacă Ministerul Finanţelor va mai atrage sume în valută întărirea leului ar putea continua. Aprecierea monedei naţionale din ultima săptămână nu a luat prin surprindere analiştii, care se aşteptau la o întărire a leului în faţa monedei europene după împrumutul de 1,4 miliarde de euro luat de Ministerul Finanţelor Publice de la bănci în luna noiembrie. Alexandru Nicolae Chidesciuc, economistul-şef al „ING Bank”, este de părere că leul ar mai putea să câştige teren faţă de euro şi în perioada următoare, cu condiţia ca strategia Băncii Naţionale a României să continue.
Adevărul informează că CFR este un mastodont falimentar. Pierderile acumulate de companiile feroviare consumă atât banii, cât şi timpul românilor. În loc să beneficiem, începând de azi, de drepturile acordate călătorilor din trenuri, amânăm alinierea la UE deoarece sistemul feroviar este prost administrat. A venit şi ziua de 3 decembrie 2009, când intră în vigoare un Regulament din 2007 al Comisiei Europene ce prevede o serie de drepturi şi facilităţi pentru pasagerii care călătoresc cu trenul în ţările membre UE. Cea mai importantă dintre aceste facilităţi constă în despăgubirea pe care călătorii ar putea să o primească dacă trenul întârzie, în proporţie de 25% până la 100% din valoarea biletului.