Revista presei interne 31.03.2010 – Toxiinfecţia de la raft: Hypermarketurile, amendate pentru vânzarea unor produse alterate

ANPC, BCR, bursă, Fondul Proprietatea, Hypermarket, revista presei, revista presei interne, salarii, salarii stat

Salariul mediu într-o instituţie de stat este peste 3.300 de lei, scrie Capital.ro. Diferit de proaspătul Centru Naţional de Supercomputing, înfiinţat de stat la începutul acestei luni, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică (ICI) este un centru care aparţine de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi care anul acesta are bugetat un profit net de nici 300 de euro (1.145 de lei). Conform cifrelor publicate în Monitorul Oficial, salariul mediu net al unui angajat al Institutului este de 3.344 de lei.

Cu ce veste buna a venit la Bucuresti seful FMI: ar putea fi nevoie de un nou acord, relateaza Ziarul Financiar. La sfarsitul vizitei la Bucuresti, seful FMI a precizat intr-un briefing de presa sustinut pe aeroportul Henri Coanda ca sunt sanse bune pentru continuarea colaborarii. „Modul in care s-au derulat programele ne face sa credem ca dupa ce programul stand-by aflat in derulare se va termina, un nou acord stand-by preventiv va fi suficient”.

Curierul National scrie despre toxiinfecţia de la raft. Potrivit acestora, ANPC a amendat 289 operatori economici cu peste 806.500 lei. Hypermarketurile au profitat de campania de Paşte pentru a vinde produse dăunătoare consumatorilor. Printre nereguli se numără vânzarea cărnii şi a mezelurilor alterate, dar şi comercializarea produselor sub gramaj.

BCR: Abia 2012 va fi ca 2008, titreaza Romania Libera. Nici măcar revenirea pe creştere a economiei anul acesta nu este o certitudine, din
cauza lipsei investiţiilor, a declarat Lucian Anghel, economistul-şef al celei mai mari bănci din România. BCR a reviziut în urcare estimarea privind creşterea economică din acest an, de la 0,6% la 1,9%, dar avertizează că exis
tă riscuri mari de derapaj de la scenariul de bază.

Conducerea Bursei speră să aducă tranzacţiile cu Fondul Proprietatea pe ATS, ne informeaza Bursa. Conducerea Bursei de Valori Bucureşti plănuieşte să aducă tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea pe Sistemul Alternativ de Tranzacţionare (ATS), pe care speră să îl lanseze în perioada următoare, imediat ce va avea acordul final al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Acţiunile Fondului Proprietatea ar urma să fie transferate în secţiunea „NewMarket” a ATS-ului, destinată atragerii către mediul bursier a unor companii care nu se tranzacţionează pe o altă piaţă.

Ultimele Articole