Ziarul Financiar noteaza: BRD: Vor fi dobanzi mai mici la credite, dar si executari silite. Tendinta de scadere a dobanzilor este evidenta, iar BRD va urmari acest trend si chiar va anticipa noi miscari ale pietei, afirma Guy Poupet, presedintele bancii. „Noi am dat semnalul de ieftinire a creditelor inca din decembrie, iar la ipotecare avem printre cele mai scazute dobanzi de pe piata. Urmarim cu atentie tendinta generala de scadere a dobanzilor si suntem gata sa facem noi miscari in aceasta directie, chiar cu anticipatie”, a declarat pentru ZF seful BRD-SocGen. El spune ca bancile sunt mai prudente, in contextul crizei economice, insa considera ca acesta nu este un motiv pentru a nu fi lansate noi produse si servicii.
Cât va fi rata la „Prima casă 2” pentru locuinţele de la zero, scrie Evenimentul Zilei. Persoanele care vor să-şi construiască o locuinţă nouă prin programul „Prima casă” după jumătatea acestei luni, vor putea accesa de la bancă un credit de până la 75.000 de euro. Creşterea plafonului de garantare a fost anunţată de premierul Emil Boc, urmând să fie aprobată săptămâna viitoare de membrii guvernului. Astfel, în cazul în care se va putea contracta un împrumut de 71.250 euro, prin programul guvernamental, în aceleaşi condiţii, adică cu avans 5% şi dobânzile din prezent, rata lunară va porni de la un minim de 350 de euro.
Statul datornic a gripat economia, informeaza Romania Libera. 213 mii de contribuabili persoane juridice au inregistrat anul trecut peste 4,5 miliarde euro datorii la bugetul de stat, potrivit ANAF. Specialistii in economie contactati de Romania libera sustin ca aceasta suma este foarte mare si reprezinta peste 3% din Produsul Intern Brut al Romaniei. Cele mai mari restante apartin companiilor de stat. Reprezentantii agentiei nationale de Administrare Fiscala (ANAF) afirma ca, pe 31 ianuarie 2010, datoriile totale restante la bugetul de stat pe 2009 sunt de 18,57 miliarde lei, adica peste 4,5 miliarde euro. Dintre acestea, obligatiile restante la bugetul de stat ale marilor contribuabili sunt de 8,7 miliarde lei, iar cele ale contribuabililor mici si mijlocii, de 9,8 miliarde lei.
9.000 de firme „inactivate” de balamucul de la ANAF, relateaza Curierul National. La opt luni de la publicarea megalistei de peste 92.000 de contribuabili declaraţi inactivi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că s-a produs o „eroare materială” în privinţa a aproximativ 10% dintre acestea, publicând pe site-ul său o listă de peste 700 de pagini cu numele a 9.082 societăţi ţinute pe tuşă degeaba, dintre care 1.590 din Capitală. Potrivit Ordinului emis de preşedintele ANAF, începând cu data de 23 februarie a.c. „în cazul contribuabililor din Lista contribuabililor declaraţi inactivi ca urmare a unei erori materiale, se anulează şi scoaterea din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA”, menţinându-se „data iniţială a înregistrării în scopuri de TVA, contribuabilul păstrându-şi această calitate inclusiv pe perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordinului preşedintelui ANAF prin care au fost declaraţi inactivi şi data intrării în vigoare a Ordinul preşedintelui ANAF nr.1447/ 2010”.
Şeful Fiscului te învaţă cum să-ţi amâni datoriile la stat. Şeful fiscului spune pentru Money.ro că administratorul firmei trebuie să contacteze, în cel mai scurt timp, organul fiscal şi să vină să explice ce este cu acele datorii. Totodată administratorul trebuie să-şi ia un angajament ferm de plată. “Să vină şi să zică: domnilor lăsaţi-mă două săptămâni şi-mi voi plăti datoriile. Noi, conform Articolului 12 din Codul de procedură fiscală, acţionăm pe principiul bunei credinţe. Important e să vedem că există această bună credinţă. Interesul nostru este să ne recuperăm datoriile, nu să executăm silit firme cu orice preţ”, spune preşedintele Fiscului.
Capital precizeaza ca statul lasă în ofsaid juridic zeci de mii de afaceri mici. Dispariţia impozitului de 3% pentru microîntreprinderi a aprins controverse juridice, deşi Finanţele susţin că legea e clară. Ce spun avocaţii despre efectele schimbării modului de impozitare? Decizia Ministerului de Finanţe de a elimina impozitul preferenţial de 3% pe venituri în cazul micilor afaceri era oarecum previzbilă încă din 2006, când în Codul fiscal au fost precizate cotele de impunere doar pentru următorii trei ani. Numai că nici atunci, şi nici acum, Finanţele nu au stabilit în lege că titlul referitor la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor va fi abrogat după această perioadă de „graţie“.