Revista presei interne 9.08.2010 – Cum şi-a uitat România „prietenul chinez” şi comisioanele abuzive ale băncilor, din nou în instanţă

China, comisioane, comisioane abuzive, comisioane-banci, EDF Energy, litoral romania, revista presei, revista presei interne

Cum au crescut 12 oameni un business de la unu la 100 de milioane de euro în plină criză, noteaza Ziarul Financiar. KDF Energy este o companie de care puţini auziseră până anul acesta, dar care a reuşit în 2009, perioadă în care s-a vorbit mai mult de insolvenţe şi de falimente, să-şi crească afacerile de 100 de ori, de la unu la 100 mil. euro. George Brăiloiu, proprietarul acestui business care se ocupă cu vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, spune că suma nu este deloc mare ţinând cont de faptul că în acest domeniu afacerile au de multe ori câte nouă zerouri. O zi normală de lucru pentru cei 12 angajaţi ai KDF Energy, firmă înfiinţată încă din 2002, dar care iniţial activa în domeniul consul­tanţei pentru energia electrică, începe la ora nouă dimineaţa şi durează până seara la şapte, o mare parte din activitate fiind tocmai partea de urmărire a burselor pe care se tranzacţionează certificatele de emisii: Londra, Paris şi Amsterdam.

Cum şi-a uitat România „prietenul chinez”, scrie Romania Libera. Ambasadorul român în China se plânge în interviul acordat României Libere de absenţa unui plan de afaceri serios pe axa Bucureşti-Bejing. Diplomatul român sugerează că Bucureştiul nu ştie să profite de relaţiile politice tradiţionale care există între cele două ţări şi că an de an ratează investiţiile chineze, care, în loc să alimenteze economia autohtonă, sunt atrase de alte state ce ştiu să vadă oportunităţile acestei vaste pieţe.

China pare să devină motorul globalizării. Cum poate folosi România vechile sale conexiuni cu Beijingul pentru a profita de această mare economie?
V.I.B.: Este, într-adevăr, şansa unei noi oportunităţi economice, în condiţiile în care România se bucură deja de şansa integrării sale în UE. Mergând spre Vest, observăm că Vestul se îndreaptă spre Est şi în particular spre China.

Probe noi pentru firme în meciul cu birocraţia, ne informeaza Capital.ro. Înfiinţarea unei companii durează de două ori mai mult, iar procedura de cesiune a părţilor sociale s-a lungit cu peste o lună, după ce Guvernul a adoptat o ordonanţă antievaziune. Bucureşteanul George Dinescu vrea să-şi înfiinţeze o companie, iar un prieten de-al său are o firmă fără activitate, de care vrea să scape. „Am hotărât să-mi cesioneze mie societatea. Ştiam că trebuie să dureze vreo câteva zile, dar ne-am trezit că durează mai mult de o lună: mai nou, hotărârea de cesiune se depune la Registrul Comerţului, care o publică în Monitorul Oficial şi o trimite administraţiilor financiare din toată ţara. După asta, vine un termen de aşteptare de 30 de zile, în care eventualii creditori pot să introducă o cerere de opoziţie.“

Evenimentul Zilei noteaza: România expirată. Călătorim pe drumuri neamenajate sau pline de gropi, utilizăm autobuze care şi-au depăşit demult durata de viaţă şi locuim în blocuri vechi, cu instalaţii supralicitate. Mare parte din infrastructura pe care ne bazăm are nevoie urgentă de reparaţii. Fie că este vorba despre trenurile şi infrastructura feroviară care se transformă pe zi ce trece într-un pericol sau despre sistemul de încălzire ale căror pierderi uriaşe le suportă sute de mii de români, problemele apar neîncetat şi sunt din ce în ce mai greu de rezolvat. După 20 de ani de cârpeli, România se apropie de termenul de expirare – construcţiile noi au fost implantate doar pe alocuri, în timp ce modernizările sistemelor lansate înainte de anii ’90 tronează în dosare pe care s-a depus praful.

Comisioanele abuzive ale băncilor, din nou în instanţă. Se pregătesc 100 de procese, precizeaza Gandul. După ce, în urmă cu trei luni de zile, a fost învinsă în instanţă de 19 clienţi, Volksbank se pregăteşte de un proces cu alţi 100 de debitori. Sunt reclamate comisioane abuzive şi clauze privind revizuirea dobânzii. Nemulţumiţi de faptul că li se percepe în continuare comisionul de risc, chiar dacă el a fost declarat ilegal de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), peste 100 de clienţi ai Volksbank România, a treia bancă din România după valoarea activelor, se pregătesc să acţioneze banca în judecată.

Cauti electronice sau electrocasnice ieftine? Vestea buna e ca ai de ales: de la Fisc ori de la promotii, scrie Incont.ro. Ti s-a stricat frigiderul sau poate vrei un calculator mai performant ori cauti de mai mult timp o imprimanta la un pret bun. Poti acum sa gasesti la executarile silite sau poti alege din oferta larga de electronice, electrocasnice sau echipamente IT, aflate la promotie! Mai multe administratii financiare din tara au scos la vanzare tot ce ti-ai putea dori in materie de electronice si electrocasnice, de la imprimante, laptopuri si calculatoare, pana la congelatoare si masini de spalat. Daca vrei electronice, oferta incepe de la un calculator plus monitor cu 213 lei plus TVA, imprimantele fiind vandute de pe 150 de lei plus TVA, iar televizioarele de la 128 de lei plus TVA.

Ultimele Articole