Sorin Simon

Rezervele de gaze mai ajung 15 ani, dar ar putea creşte după explorările din Marea Neagră

ANRM, energie, gaze, petrol, rezerve gaze, România

„Vom rămâne dependenţi de importul de petrol în viitor, avantajul este că pentru petrol este o piaţa mondială şi avem surse diverse de aprovizionare. În privinţa gazelor naturale, depedenţa de import este mai redusă, dar şi aici producţia este în scădere. Perspectivele imediate în privinţa gazelor naturale sunt mai încurajatoare decât la petrol, existând posibilitatea de noi descoperiri în zone adânci şi în Marea Neagră”, a declarat joi Pătruţi, prezent la un seminar pe tema energiei, citat de MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, un rol important pentru asigurarea aprovizionării cu gaze a României va fi crearea unei pieţe unice la nivel mondial, la fel ca în cazul petrolului.

Totodată, Pătruţi consideră că rezervele de gaze ale României vor creşte prin viitoarele descoperiri de gaze neconvenţionale. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Ultimele Articole