Rezervele valutare ale BNR se află aproape de maximul istoric de 32,4 mld. euro (VIDEO)

acord FMI, bani-fmi, BNR, imprumut FMI, imprumut romania, ionut dumitru, Raiffeisen Bank, rezerve valutare

Banii de la FMI, dar şi intervenţiile pe piaţa monetară, au urcat rezerva valutară a Băncii Naţionale a României la un maxim istoric de 32,4 miliarde de euro în aprilie. În mai, rezerva a scăzut uşor sub nivelul de 32 de miliarde. Oricum, sunt mulţi bani la BNR, iar următoarea tranşă a împrumutului de la FMI, când va veni, se va duce tot în visteria băncii centrale.

 În aceste condiţii, unii lideri politici români, printre care chiar preşedintele Traian Băsescu, au vorbit în ultima perioadă despre necesitatea unui nou acord cu Fondul Monetar. Dacă se va realiza, banii s-ar duce şi ei în rezerva valutară a băncii centrale. Rezerva valutară care este de aproape zece ori mai mare decât valoarea lunară a importurilor.

 Teoretic, un nivel comfortabil al rezervei valutare trebuie să acopere şase luni de importuri. Economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru, atrage atenţia că încheierea cu bine a actualului acord este vitală pentru România, iar discuţiile privind un nou acord sun premature.

„Cel mai important lucru în acest moment este să ducem la bun sfârşit acordul în care ne aflăm”, a declarat Ionut Dumitru.

„România stă destul de prost în ceea ce priveşte păstrarea angajamentelor asumate, iar lucrul acesta este penalizat foarte tare de investitori. În momentul în care îţi asumi angajamente de care nu te ţii, ai o problemă de credibilitate foarte importantă”, a mai precizat economistul şef al Raiffeisen Bank.

Ultimele Articole