Rezumat bursier: BET-FI mai câştigă 4%, în a patra zi de creştere (VIDEO)

Banca Transilvania, bursă, BVB, CNVM, Erste Bank, evolutie bursa, SIF Oltenia

Dubă un debut incert, în lipsa acţiunilor SIF Oltenia, investitorii au intrat la cumpărare după prima oră a şedinţei. Creşterile au fost apropiate de cele din ziua anterioară însă sumele mişcate au fost mai mici.

BET-FI a testat nivelul de 23 de mii de puncte, pe finalul zilei, însă nu a reuşit să închidă peste acel prag. Acţiunile SIF Oltenia au revenit în piaţă aproape de ora 11. Decizia CNVM nu a influenţat acţiunile, care au închis pe creşter de aproape 4%. Ultimul preţ a fost de 1,34 de lei, iar valoarea schimburilor a fost cea mai mare din piaţă. Cele mai bune creşteri dintre SIF-uri, au fost la SIF Banat Crişana, 7,5%. Titlurile închid la 1,15 lei pe acţiune.

Interesul pe BRD s-a menţinut ridicat, însă rulajele au fost de 2 ori mai mici faţă de ziua precedentă. Cotaţia închide cu un avans de sub 1% la 11,8 lei. Banca Transilvania, după un debut negativ, închide cu 2% peste nivelul din ziua precedentă, la 1,61 de lei. Erste Bank, în sectorul bancar, închide pe minus.

Petrom a urcat mai mult pe finalul zilei, şi închide cu un plus de aproape 5%. Ultimele tranzacţii au fost realizate la 32 de bani. Doar Dafora a depăşit aprecierea Petrom, în componenţa indicelui BET. Broker Cluj a câştigat aici aproape 5%, după rezultatele bune obţinute în mai. Preţul urcă la 28,9 bani.