Bursa a deschis pe plus, dar şi-a temperat avansul la jumătatea zilei. Partea a doua a şedinţei a readus investirii în piaţă, iar indicii au închis foarte aproape de maximele zilei.
BET-FI a câştigat peste 2% şi a tins din nou către nivelul de 21 de mii de puncte. Dintre SIF-uri cel mai mult s-au apreciat acţiunile SIF Transilvania, cu 3,5%, şi au urcat până la 60 de bani pe acţiune. Cotaţia SIF Oltenia a închis cu un avans de aproape 3%, la 1,1 lei. Pentru SIF Moldova creşterea a fost de doar 1,6%, iar ultimele tranzacţii au fost realizate la 94 de bani pe titlu.
Pe rulaje extrem de reduse, peste un procent au câştigat şi acţiunile Petrom, dar şi cele emise de Rompetrol Rafinare.
Sectorul bancar a evoluat mixt. Doar titlurile BRD şi cele emise de Erste Bank au închis pe creşteri de peste 2 la sută. La Banca Transilvania evoluţia a fost mai liniară, iar acţiunile au închis la preţul de referinţă.
Pe minus de 15% au închis din nou acţiunile Amonil. Pe parcursul întregii zile ordinele la cumpărare au lipsit, iar preţul a coborât la 1,87 bani, după ce combinatul a intrat în executare silită.
Obligaţiunile au generat, din nou, tranzacţii importante. Cele mai căutate au fost titlurile de stat scadente în 2013. Cele aproape 2.000 de obligaţiuni au fost tranzacţionate sub valoarea nominală şi generează un randament anual de sub 10%.