Bursa a evoluat indecis în prima parte a şedinţei, în timp ce sif-urile au testat chiar şi valori negative. În partea a doua a zilei, interesul la cumpărare a fost în creştere pentru societăţile de investiţii financiare, dar în special pe emitenţii bancari.
Acţiunile Băncii Transilvania au uimit din nou, cu aprecieri de 5%, până la 1,24 lei, pe un volum de 2,6 mil de acţiuni. Titlurile BRD au închis la maximul şedinţei şi au testat un nou maxim în acest an, de 9,05 lei pe titlu.
Acţiunile Erste Bank s-au tranzacţionat întreaga zi aproape de cel mai bun preţ al zilei şi au închis cu aproape 2 la sută mai sus.
Pe plus au închis trei sif-uri, în frunte cu acţiunile SIF Banat Crişana, cu un avans de 1,7%. Acţiunile SIF Muntenia şi SIF Oltenia au închis la aceleaşi preţuri ca în şedinţa anterioară.
Sectorul energetic a fost ocolite de cumpărători şi a închis cu cel mai mic avans. Acţiunile Transgaz şi Transelectrica au închis cu variaţii negative, iar titlurile Petrom au avut un uşor avans de 0,8%. Acţiunile Rompetrol Rafinare au avut variaţii pozitive chiar de aproape 4% pe parcursul zilei, dar au închis în staţionare.
Tranzacţii importante, cu 1,7% din capitalul social, au avut loc la Flamingo.