Rezumat bursier: SIF-urile au fost printre perdantele zilei şi au scăzut cu aproape 1% (VIDEO)

acțiuni, BCR, BET, BET-C, BET-FI, BET-NG, BET-XT, BRD, brd-sogelease, broker, bursă, BVB, bvb online, Erste Bank, futures, rezumat bursier, Rompetrol, Rompetrol Rafinare, ROTX, SIF, SIF Moldova, SIF Transilvania, Transgaz

Piaţa a evoluat mixt întreaga zi, pe o lichiditate redusă. Încă din debut s-au remarcat acţiunile Zentiva, care au urcat cu aproape 5% atât pe piaţa principală cât şi pe cea DEAL. Tranzacţiile au urcat preţul din nou aproape de cel din ofertă. În total aproape 9 milioane de acţiuni şi-au schimbat proprietarul.

Cele mai tranzacţionate au rămas SIF-urile, care au închis pe teritoriu negativ. Cele mai mari schimburi au fost la SIF Oltenia, peste un milion de euro, sau o treime din rulajele de pe intreg segmentul principal. Cotaţia coboară la 1,61 de lei. Titlurile Transgaz au continuat evoluţia bună din şedinţa precedentă. Cotaţia a mai urcat cu 0,4%, până la 196 de lei. Emitenţii bancari au evoluat mixt. Şi în acest caz tranzacţiile au fost de o jumătate de milion de lei pe emitent. Dacă în cazul BRD şi Erste Bank am avut uşoare creşteri, titlurile Băncii Transilvania au pierdut uşor.

O singură tranzacţie cu obligaţiuni a adus în piaţă peste 1 milion de euro. O sumă mai mare a fost mişcată şi pe piaţa DEAL de pe Rasdaq. Acolo au fost schimbate aproape 7 milioane de acţiuni Ceramica Iaşi la un preţ cu 17% mai mic faţă de şedinţa precedentă.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole