Pe rulaje de peste 11 milioane de lei, cotaţia SIF Oltenia a urcat la 1,62 lei. La SIF Moldova închiderea a plasat preţul acţiunii la 1,39 lei, pe tranzacţii de 7 milioane de lei.
Lichiditate ridicată a fost şi pe celelalte SIF-uri. La SIF Banat Crişana preţul a urcat la 1,39 lei, în cazul SIF Transilvania acesta a urcat la 85 de bani, iar o acţiune SIF MUntenia costa la final 87 de bani.
Acţiunile Dafora au urcat mult în top lichiditate. Titlurile s-au apreciat cu mai mult de 3%, până la 12,2 bani, pe rulaje de peste 2 milioane de lei.
Emitenţii bancari au evoluat mixt. Acţiunile Băncii Transilvania au avut creşteri în prima parte a şedinţei, după anunţul rezultatelor financiare preliminate. Finalul a atras, însă vânzătorii care au coborât cotaţia cu aproape 2% sub preţul de referinţă, la 2,1 lei.