RHJ şi-a majorat oferta pentru Opel

Germania, GM, Magna, Opel, RHJ, Rusia

În cadrul ofertei revizuite, RHJ va injecta 300 milioane euro, în loc de 275 milioane euro, a declarat Arnaud Denis, purtător de cuvânt RHJ. Oferta prevede garanţii pentru credite în valoare de 3,2 miliarde euro, în scădere faţă de cerinţele anterioare, de 3,8 miliarde euro, rambursarea fiind planificată pentru 2013, cu un an mai devreme decât prevedea oferta iniţială.

Guvernul german, care a oferit credite pe termen scurt în valoare de 1,5 miliarde euro pentru a asigura supravieţuirea Opel, face presiuni asupra grupului GM pentru a accepta oferta înaintată de furnizorul canadian de piese auto Magna International Inc. Germania a anunţat că va acorda garanţii de 4,5 miliarde euro în cadrul ofertei înaintate de Magna.

Oferta revizuită a RHJ nu va afecta viitoarele investiţii în cadrul Opel, a precizat Denis, care a adăugat că noii termeni conferă ofertei o „structură optimă”.

Consilierii grupului GM, al cărui consiliu nu a reuşit luna trecută să aleagă una dintre ofertele primite pentru Opel, au recomandat ca directorii să ia în calcul solicitatea unor ajutoare din partea altor guverne europene, pentru a putea păstra divizia, a declarat o sursă avizată. Conducerea ia în calcul toate posibilităţile, inclusiv păstrarea Opel, au declarat luna trecută unele surse apropiate discuţiilor.

„GM face tot posibilul să-şi păstreze subsidiarele străine”, a declarat John Casesa, partener în cadrul firmei de consultanţă auto Casesa Shapiro Group LLC, adăugând că viitorul Opel ar putea depinde de relaţiile diplomatice dintre Statele Unite şi Germania.

Ministrul german al economiei, Karl-Theodor zu Guttenberg, a spus că negocierile cu GM nu prevedeau un plan de restructurare pentru Opel care să indice rămânerea grupului sub controlul constructorului american.

Germania încearcă de câteva luni să asigure supravieţuirea Opel şi consideră că aceasta ar putea fi cel mai bine garantată printr-o preluare de către Magna, fiind gata să ofere ajutoare publice de miliarde de euro în acest scop.

Magna, care beneficiază de sprijinul băncii ruseşti Sberbank, vrea ca Opel să pătrundă agresiv pe piaţa din Rusia, în timp ce RHJ vrea să reducă producţia, pentru a aduce Opel pe profit, şi ar putea vinde divizia înapoi către GM.