Money.ro

Risc financiar excepţional în Grecia. Default inevitabil pentru creditele pe termen lung

economie Grecia, Grecia, probleme grecia

Calificativul pentru credite pe termen scurt a fost confirmat la „C”, se arată într-un comunicat al Fitch.

 

Retrogradarea Greciei urmează anunţului miniştrilor de finanţe din zona euro referitor la implicarea sectorului privat în restructurarea datoriilor statului elen şi prezentarea termenilor preschimbării de obligaţiuni guvernamentale elene. Scăderea ratingului este conformă cu anunţul din iunie anul trecut al Fitch privind abordarea preschimbării de obligaţiuni suverane.

 

Autorităţile elene şi creditorii privaţi au ajuns la un acord pentru reducerea îndatorării Greciei, prin asumarea de către deţinătorii privaţi de obligaţiuni a unei pierderi de 53,5% din valoarea nominală a titlurilor deţinute. Detaliile furnizate ulterior de statul elen au confirmat intenţia de a introduce clauze pentru impactul colectiv al acordului în privinţa obligaţiunilor aflate sub incidenţa legilor din Grecia.

Dacă procesul de preschimbare va fi finalizat ar determina retrogradarea statului elen la nivelul „RD”, „default restricţionat”, avertizează Fitch. „RD” este penultima treaptă pe scara de evaluare a Fitch, ultima fiind cea de „default”.

 

La scurt timp după încheierea procesului de preschimbare a obligaţiunilor, calificativul Greciei va fi scos din categoria „RD” şi evaluat la un nivel corespunzător noii situaţii a statului elen.

 

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat, marţi, un pachet de ajutor extern de 130 de miliarde de euro pentru Grecia. Totodată, reprezentanţii deţinătorilor privaţi de obligaţiuni elene au acceptat pierderi de 53,5% din valoarea nominală a unui portofoliu total de circa 200 de miliarde de euro.

Ultimele Articole