Acţiunile europene se îndreaptă spre cel mai bun început de an după cel din 1998, dar costul contractelor CDS, de asigurare a datoriilor, a atins un nivel record, de peste două ori mai mare decât cel din iulie anul trecut, potrivit datelor CMA.
Grecia a încheiat un nou acord de susţinere financiară, de 130 de miliarde de euro, în schimbul reducerii datoriei publice de la 160% din PIB la 120,5% din PIB până în 2020.
Probabilitatea de default sau de destrămare a zonei euro s-a redus, dar investitorii nu mai recompensează guvernele europene pentru reducerea cheltuielilor în vederea limitării datoriilor, cu preţul contracţiei economice.
Randamentul titlurilor americane de Trezorerie se menţine în schimb la minime record, iar creşterea economiei SUA se accelerează, preşedintele Barack Obama folosind o strategie diferită, în care datoria publică s-a dublat la 10.000 de miliarde de dolari, pentru susţinerea redresării.
„Pieţele de obligaţiuni nu cred în aceeaşi poveste ca pieţele de acţiuni. Statele sunt împovărate de datorii uriaşe şi se confruntă cu încetinirea creşterii sau cu recesiune”, a declarat Robin Marshall, director la compania Smith & Williamson Investment Management în Londra.
Indicele Markit al contractelor CDS pentru obligaţiunile din Europa de vest, care include 15 state, din Finlanda până în Italia, a crescut cu 0,65 % în februarie, la 345,5 puncte, iar faţă de iulie cu 33%, ceea ce indică creşterea percepţiei de risc.
Costul asigurării datoriilor Statelor Unite a scăzut în aceeaşi perioadă cu peste 40%.
Raportul dintre indicii celor două regiuni a atins nivelul record de 9,81 la 1 pe 23 februarie, comparativ cu 4 la 1 în urmă cu şapte luni şi 1,6 la 1 în 2009.