Camera Deputaţilor a adoptat marţi legea care schimbă condiţia de validare a referendumului de demitere a preşedintelui de republică. Potrivit acestui proiect, referendumul este validat indiferent de prezenţa la urne. Aşadar este suficient ca majoritatea celor care se prezintă la urne să voteze împotriva preşedintelui pentru ca acesta să fie demis.
Liderul grupului PDL, din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, i-a avertizat pe reprezentanţii majorităţii că schimbare de acum s-ar putea întoarce, cândva , împotriva lor. „Dacă o facem numai şi numai de dragul de a ne răzbuna pe cineva, roata istoriei se întoarce” a spus el, scrie Deutsche Welle.
Legea va fi contestată la Curtea Constituţională şi de aceea este prematur să vorbim despre punerea ei în aplicare. Aşa cum am mai arătat, dezbaterea juridică este complicată şi există posibilitatea ca înaltul for constituţional, luând în considerare propria jurisprudenţă, să admită contestaţia.
Problema mai gravă stă de fapt în chiar avertismentul opoziţiei: „roata istoriei se întoarce!”
Odată ce precedentul s-a creat, este într-adevăr posibil ca, în viitor, o altă majoritate să dezlănţuie o virulentă campanie revanşardă împotriva unui preşedinte agreat de majoritatea de astăzi. Semnele negre se adună pe cer de pe acum, alimentând vendetta perdanţilor.
Există însă o ieşire din această spirală a răzbunării. S-a vădit îndestul că preşedinţii aleşi de popor exprimă înclinaţii politice îndoielnice şi că mai devreme sau mai târziu sunt tentaţi să asume o putere excesivă. Fostul preşedinte Ion Iliescu a reprimat manifestaţia din Piaţa Universităţii pe temeiul legimităţii electorale obţinute la 20 mai 1990. De obicei se uită acest lucru: Ion Iliescu a fost un preşedinte „democratic”, unul pe măsura înţelegerii politice a majorităţilor româneşti din acea vreme. Traian Băsescu are şi el legitimitatea susţinerii electorale şi referendumul din 2009, invocat cu insistenţă, poartă amprenta aceloraşi majorităţi populare, manevrate de câteva sloganuri bine găsite.
Cu excepţia lui Emil Constantinescu, care a refuzat să fie un preşedinte popular-populist, preferând să renunţe la o nouă candidatură, preşedinţii „puternici” ai României au ridicat mari semne de întrebare privind calitatea vocaţiei lor democratice. Se pare că riscurile politice ţin deopotrivă de specificul societăţii româneşti şi de actualul sistem constituţional care pretinde un preşedinte ales prin vot direct şi universal. Roata răzbunătoare a istoriei ar putea fi însă deturnată dacă, după alegeri, parlamentul va avea înţelepciunea să ia în considerare trecerea la o republică parlamentară.
foto: fotomaramures.ro
