Celebrul actor Robert Powell, cel ce l-a interpretat pe ”Isus din Nazaret” din filmul omonim al lui Franco Zeffirelli, este invitat la Festivalul George Enescu.
Alături de marele actor britanic (77 ani), la deschiderea celui mai important eveniment muzical românesc, vor mai urca pe scena grandioasei manifestări Maia Morgenstern și Vad Ivanov, care va fi și recitatorul lucrării Ecce Homo (Triptychum:Magnificat, Calvarium, Stabat Mater) compuse de tenorul Jose Cura, care va fi și dirijor. “Sunt mai mult decât onorat și bucuros să particip la această ediție aniversară a Festivalului George Enescu. Este o ediție care adună toate bucuriile și energiile bune ale celorlalte ediții. Sigur se vor răsfrânge în sufletele organizatorilor, muzicienilor și spectatorilor”, a declarat Vlad Ivanov.
Robert Powell, celebru pentru rolul său din filmul lui Franco Zeffirelli (Isus din Nazareth) (1977), va fi naratorul în Potopul de Stravinsky, pe 1 septembrie, la Sala Palatului, precum și în Claude Debussy – O viață pasională, care va avea reprezentații la București și la Sibiu. Integrată în stilul hibrid care a continuat în secolul XX, Stravinsky a a conceput Potopul inițial ca spectacol de televiziune, ce cuprinde secvențe de dialog vorbit, de cântec și de balet. Programul festivalului AICI!
Jocurile Paralimpice: Ministrul Eduard Novak a câștigat medalia de argint
Robert Powell vine la Festivalul George Enescu. 3500 de artiști străini și români vor urca pe scenele manifestării
”Organizarea Festivalului Enescu 2021 în timpul unei crize globale ca cea pe care o trăim nu este doar o responsabilitate imensă, pentru care felicit organizatorii, colegii mei artiști și publicul larg, ci și un act de dragoste – dragoste pentru cultură, dragoste pentru muzică, dragoste pentru oameni. Importanța desfășurării unui act de cultură de asemenea amploare precum Festivalul Enescu din acest an nu poate fi în niciun fel exagerată. Sunt încântat să fiu invitat în Festival și nu mă pot gândi la un loc mai bun pentru a fi în septembrie 2021 decât Bucureștiul”, a declarat Robert Powell.
Maia Morgenstern este recitatorul spectacolului Pierrot Lunaire op. 21 de Arnold Schoenberg luni, 6 septembrie, la Muzeul Național Cotroceni, în cadrul seriei Bucureștiul Creativ. Arnold Schoenberg a creat melodrama Pierrot lunaire pe textele poemelor lui Albert Giraud, pentru voce și mic ansamblu instrumental, care punea în valoare stilul vocal expresionist „Sprechstimme” (de vorbire cântată).
Festivalul Internațional George Enescu, care va începe mâine, va ține până pe 26 septembrie 2021, cu un program artistic susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni.
Gala de deschidere a Festivalului Internaţional George Enescu – în direct la TVR 1, TVR 3, TVRi şi TVR Moldova
A 25-a ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu debutează sâmbătă, 28 august, la ora 19.30, în direct la TVR 1, TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Moldova. Orchestra Filarmonicii George Enescu va concerta în Gala de Deschidere a Festivalului, sub bagheta dirijorului Paavo Järvi şi cu Sarah Nemţanu – prim violonist al orchestrei