Rocile respective provin din regiunea lanţului muntos Isua, în sud-vestul Groenlandei, şi au drept caracteristică un deficit de neodim 142, un element chimic cheie în studierea formării Terrei.
În urmă cu 4,58 de miliarde de ani, Pământul s-a format prin procesul de acreţie de materie rămasă după formarea Soarelui. Căldura rezultată din acest proces de captare a materiei din spaţiu, precum şi din descompunerea unor elemente radioactive, a provocat topirea materiei captate. Astfel, la 100 până la 200 de milioane de ani după formarea sa, Pământul era acoperit de un ocean de magmă în fuziune, în centrul căruia s-a concentrat un nucleu metalic.
Încet, încet, acest ocean de magmă s-a răcit, formându-se scoarţa terestră. Acest proces de cristalizare a magmei în fuziune a fost însoţit de o structurare chimică a Terrei: au început să se individualizeze straturi concentrice de compoziţii chimice distincte. Urmele acestei lipse de omogenitate primordiale au fost descoperite în rocile din Isua.
În 2003, două echipe de oameni de ştiinţă francezi au observat un exces de neodim 142 în roci din aceaşi regiune, ceea ce a lăsat de presupus că alte straturi ar trebui să prezinte un deficit în acest element. Însă acest deficit de neodim 142 a fost, până în prezent, ipotetic.
Prin descoperirea acestui deficit în roci relativ tinere, formate la peste 1 miliard de ani după solidificarea oceanului de magmă, oamenii de ştiinţă au demonstrat că această lipsă de omogenitate primordială s-a menţinut mai mult timp decât se credea.
Pentru a dispune de date mai complete, geologii trebuie să studieze şi compoziţia unor roci cu vârstă similară recoltate din Canada, Africa de Sud şi China.
