Licitaţia, organizată de casa Bonhams în cadrul evenimentului Bonhams Goodwood Festival of Speed, a avut loc pe 29 iunie, informează huffingtonpost.com.
Fabricat în 1906, modelul Silver Ghost este cunoscut şi sub numele „The Corgi”, pe care l-a primit după numele unei serii de jucării, afirmă publicaţia Daily Mail. Luxoasa limuzină a fost cumpărată prima dată în 1912 de John M. Stephens pentru o sumă ce echivalează cu aproximativ 1.200 de euro, afirmă casa Bonhams. Deşi acest model de lux era destinat uzului personal, multe dintre aceste automobile au fost transformate în ambulanţe, în timpul Primului Război Mondial, informează The Telegraph.
Automobilul, care poate să atingă o viteză de 60 de mile pe oră (96 de kilometri/ oră) şi poate să parcurgă 15 mile (24 kilometri) cu un galon (3,7 litri) de carburant. Farurile din faţă, farurile laterale, farurile din spate şi cauciurile sunt încă intacte.
Maşina a fost scoasă la vânzare după moartea ultimului ei proprietar, colecţionarul american John O’Quinn.
Casa Bonhams va scoate la licitaţie un alt automobil clasic – un model Mercedez Benz – în luna septembrie, iar preţul de vânzare a fost estimat la peste 2 milioane de dolari.