Roman Braşov: Camioane pentru SUA, tractoare în Egipt

Brasov, camioane, roman, Roman Braşov, tractoare

“Producţia de camioane asigură circa 90% din afacerile companiei, constituind activitatea de bază, în condiţiile în care producţia de autobuze nu mai merge. De asemenea, firma mai livrează piese şi componente”, afirmă Carol Rugacs, directorul general al producătorului braşovean.

Roman are un contract de 465 de camioane cu SUA, în valoare de circa 79 mil. euro, valoarea unui camion fiind de aproximativ 170.000 de euro.
Rugacs afirmă că Roman a reuşit să se menţină pe piaţă datorită livrărilor la extern, unde se pare că este mai uşor să câştigi un contract decât la intern. “Este mai uşor să câştigi o licitaţie în afară. Contractul pe camioane a fost obţinut în urma unei licitaţii pe calculator. Mai producem piese şi componente, autobuzele nu mai merg”, a precizat Rugacs. Roman a început să livreze tractoare şi pentru Egipt, primul lot, de circa 25 de tractoare, a plecat deja, în 2009 urmând să jungă 600 de tractoare pe această piaţă. Începând cu 2010, numărul ar putea creşte până la circa 3.000 de unităţi.

Contractul se derulează prin intermediul firmei egiptene "Crystal 2003", care a cumpărat, de la Flavus Invest, licenţa şi fişele tehnologice de producţie ale modelului Universal 650, dar şi o serie de matriţe şi utilaje necesare producţiei în serie. Modelul a avut foarte mare cautare în Egipt în trecut. Preţul de livrare este de aproximativ 15.000 de euro, cu mult sub oferta actuală de pe piaţă.

Săptămâna trecută, conducerea Roman Braşov a anunţat că vrea să majoreze capitalul social cu 6,24 mil. lei, prin aport în numerar, în urma programului de restructurare încheiat între acţionarul majoritar şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Capitalul social al companiei ar putea ajunge în urma acestei operaţiuni la 301,4 mil. lei. Acţionarul majoritar al societăţii este Pro Roman Braşov, care deţine 91,5% din capitalul companiei.

Ultimele Articole