România a exportat mai mult vin decât a importat în trim. I din 2009

vin, vinuri

România a exportat vin în primul trimestru în valoare de 3,4 milioane de euro depăşind astfel importurile care au ajuns la circa 3,32 milioane euro. Cea mai mare parte a exporturilor a mers către Germania, Danemarca şi Bulgaria. În opinia preşedintelui Patronatului Viei şi Vinului, Ovidiu Gheorghe, explicaţia pentru care exporturile au depăşit importurile este simplă.

„Având în vedere că toată lumea evită să-şi facă stocuri cred că aceasta este principala cauză privind scăderea importurilor,” a precizat Ovidiu Gheorghe,

La capitolul importuri datele arată că pe primele trei poziţii se află vinurile din Spania, Italia şi Republica Moldova.