„În anul 2012, România a produs şi a participat la comerţul intracomunitar cu 6.300 de tone de carne de solipede (cai, catâri, măgari). Un procent de 96,6% din această cantitate a fost trimisă către beneficiari din Bulgaria, Olanda, Italia, Grecia, Polonia, Ungaria, Belgia, diferenţa fiind utilizată pe piaţa din România”, a anunţat, într-un comunicat, ANSVSA.
În România, există 35 de unităţi pentru sacrificarea cabalinelor, autorizate pentru a participa la comerţul intracomunitar, din care două au fost menţionate în scandalul cărnii de cal – una din judeţul Braşov şi una din Botoşani.
Autoritatea Veterinară precizează că, în urma controalelor demarate la toate abatoarele din ţară, pentru a verifica modul în care operatorii respectă prevederile legale, nu există probe sau indicii că etichetarea cărnii de cal s-ar fi produs pe teritoriul României, iar această situaţie internaţională creată în urma substituirii cărnii de vită cu cea de cal este un caz de fraudă şi o dezinformare a consumatorilor, dar nu o situaţie de risc pentru sănătatea publică.
Potrivit datelor ANSVSA, în data de 8 februarie 2013, Comisia Europeană, prin Sistemul Rapid de Alertă, a transmis o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituţia cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie şi obţinut în Luxemburg din materii prime provenite din Franţa. În această notificare a Comisiei Europene, nu se face niciun moment referire la România, menţionându-se doar furnizorul de carne Comigel din Franţa.
ANSVSA s-a autosesizat şi, în data de 9 februarie, a contactat telefonic serviciile veterinare din Franţa, care au confirmat faptul că este vorba de două unităţi din România autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare şi tranşare a cabalinelor. Tot în aceeaşi zi, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, ANSVSA a declanşat o anchetă pentru a stabili trasabilitatea loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franţa şi dacă au fost respectate toate cerinţele prevăzute de legislaţia veterinară în vigoare.
În urma derulării anchetei, a rezultat că la una dintre unităţi este exclusă posibilitatea de fraudă, verificările arătând că unitatea a livrat pe piaţa Uniunii Europene numai carne de cal, iar documentele însoţitoare ale transporturilor (documente comerciale, CMR, declaraţii de conformitate, etichete) specificau tipul cărnii, respectiv carne de cal.
Pentru cea de-a doua unitate, au fost identificate loturile de carne de vită şi de cal pentru comerţul intracomunitar şi destinaţia acestora. În vederea excluderii posibilităţii de fraudă la nivelul abatorului, s-a procedat la verificarea listelor de trasabilitate pentru fiecare dintre loturile respective.
Ancheta a relevat faptul că respectivele unităţi au respectat şi respectă legislaţia în vigoare, produsele au fost corect etichetate şi nu au trimis către statele membre carnea tocată. Produsele obţinute şi comercializate de către aceste unităţi au fost carcase, sferturi, carne tranşată şi organe.
ANSVSA a menţionat că au fost solicitate autorităţilor franceze elementele de identificare ale loturilor, dar până în acest moment nu s-au primit date suplimentare prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă al Comisiei Europene sau de la serviciile veterinare din Franţa.