Money.ro

România are o poziţie privilegiată

benzinarii, Gazprom, resurse energetice

Compania a deschis un lanţ de benzinării în România sub brandul Gazprom.

‘România are o poziţie privilegiată, pentru că are resurse naturale. În domeniul petrolier, mai mult de 40% din necesar e asigurat intern, spre deosebire de 80%, cât este media europeană’, a spus Bălţatu, la Forbes CEE Forum.

Ea a amintit că, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, rezervele clasice de petrol ale României vor fi epuizate în următorii 15-20 de ani.

‘Astfel că trebuie să ne orientăm spre alte tipuri de resurse, de exemplu cele offshore, din perimetrele din Marea Neagră’, a completat ea.

Reprezentantul Gazprom a mai arătat că, în Europa, companiile petroliere tind să îşi grupeze lanţul de benzinării în jurul rafinăriilor.

‘Pentru noi, piaţa din România este importantă pentru că este în apropierea rafinăriei noastre de la Pancevo, Serbia. În plus, România e poziţionată pe culoarele de transport al mărfurilor, deci este nevoie de combustibil’, a menţionat Bălţatu.

În opinia sa, tot combustibilii clasici vor fi de viitor, cel puţin în următoarea decadă, întrucât vehiculele electrice nu oferă încă o autonomie suficientă. 

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu