Şeful statului, Traian Băsescu, a chemat instituţiile internaţionale la Bucureşti, iar acestea au dat un răspuns afirmativ. Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale soseşte pe 28 octombrie la Bucureşti şi pleacă pe 9 noiembrie. Experţii străini vor evalua evoluţia economiei româneşti din ultimele luni, dar şi gradul de conformare al autorităţilor în privinţa angajamentelor asumate prin acordul de finanţare.
Bruxelles-ul şi Fondul Monetar au subliniat importanţa adoptării unui buget pe 2010 cu un deficit de cel mult 5,9% din PIB, condiţie esenţială pentru acordarea următoarelor tranşe din împrumut. În opinia analiştilor de la ING Bank, politicienii români nu ar trebui să se bazeze pe prea multă bună-voinţă din partea FMI pentru eliberarea celei de-a treia tranşe. Economiştii băncii dau exemplul Letoniei, unde colapsul din februarie al Guvernului a întârziat cu şase luni eliberarea unei tranşe. În caz de neîndeplinire a condiţiilor, România ar pierde sume importante.
Următoarele tranşe din împrumuturile instituţiilor internaţionale ar trebui să vină fie la finalul acestui an, fie la începutul lui 2010. Potrivit calendarului, dacă va îndeplini condiţiile, România ar primi un miliard de la Uniunea Europeană în următoarele luni, 1,5 miliarde de la Fondul Monetar, dar şi 360 de milioane de euro de la Banca Mondială.