Făcând o comparaţie la nivel european, germanii sunt de departe cei mai optimişti atunci când vine vorba de consum, în vreme ce românii şi grecii o duc cel mai greu.
Anul trecut, consumatorii din România şi Grecia au simţit cel mai intens efectele crizei financiare şi nivelul ridicat al datoriei ţărilor lor. PIB a scăzut în Grecia cu 4,2%, iar în România cu 1,9%. În consecinţă, aşteptările economice ale consumatorilor au fost tot negative: românii au fost în coada clasamentului în Europa, urmaţi de greci.
Guvernele din ambele ţări se află sub o mare presiune internaţională pentru a-şi reduce deficitele bugetare, deoarece ei au primit ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi UE. Rezultatul este reprezentat de reducerile drastice în domeniul serviciilor sociale şi creşterile de taxe şi impozite.
„Deşi s-a scris şi s-a vorbit destul de mult înainte de criză că România nu va avea de suferit, iată că suntem, împreună cu Grecia, cei mai afectaţi. Şi 2011 se anunţă un an foarte dificil, cu venituri reduse pentru populaţie şi un nivel al pesimismului deasupra mediei europene”, declară Andi Dumitrescu, director general GfK România.
Citeste materialul integral pe Realitatea.net