„Într-o manieră generală, reţinem că cel mai ridicat nivel de bunăstare materială a copilului corespunde Ţărilor de Jos şi altor patru ţări nordice, iar cel mai scăzut nivel corespunde Statelor Unite, Letoniei, Lituaniei şi României”, arată raportul UNICEF, care a analizat cinci dimensiuni ce ţin de bunăstarea copilului: situaţia materială, sănătatea şi securitatea, educaţia, comportamentele, riscuri şi condiţiile de locuit.
România ocupă ultimul loc în patru dintre cele cinci dimenisiuni analizate, doar la capitolul „comportamente şi riscuri” clasându-se pe locul 27.
Această situaţie nu reprezintă o surpriză nici pentru organizaţiile nonguvernamentale active în domeniul protecţiei copilului şi nici pentru Ministerul Muncii, care are propriile analize, cu concluzii asemănătoare.
Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Codrin Scutaru, spune că situaţia copilului în România a fost influenţată în ultimii ani de apariţia şi evoluţia crizei economice, care a produs o schimbare majoră în contextul socio-economic naţional şi internaţional, ce a generat schimbări atât în veniturile şi cheltuielile familiilor, cât şi în veniturile publice şi în atitudinea Guvernului faţă de buget şi de componenţa sa de protecţie socială.
„România a înregistrat în 2009 – primul an în care criza s-a resimţit serios – scăderi atât în valorile absolute ale PIB-ului, a cărui valoare nu a ajuns nici în 2010 la valoarea din anul 2008, cât şi în veniturile bugetare. Cheltuielile cu asistenţa socială propriu-zisă au crescut mult după 2005 în valoare relativă, dar în valoare absolută ele nu sunt foarte mari, deşi ridică problema corectei ţintiri a celor cu adevărat în nevoie şi incapabili să se ajute singuri”, susţine Codrin Scutaru.
Secretarul de stat precizează că deciziile privind reforma şi reducerile bugetare în domeniul protecţiei copilului şi a politicilor care vizează familia au avut la bază studii, cel mai recent, „Copil în România – O diagnoză multidimensională”, publicat în anul 2012 de UNICEF în colaborare cu ministerul, prezentând evidenţe incontestabile cu privire la o serie de vulnerabilităţi cu care se confruntă anumite categorii de copii din România.
Potrivit raportului citat, există inegalităţi considerabile între copiii din România în ceea ce priveşte toate dimensiunile bunăstării acestora. Cei care provin din gospodării mai sărace, în special cei extrem de săraci, care depind în mod substanţial de prestaţiile sociale, acumulează dezavantaje multiple şi au mult mai puţine şanse în viaţă.
„Actualul sistem nu protejează în mod eficient copiii împotriva sărăciei. Copiii din gospodăriile mai sărace – fie că este vorba de familiile lucrătorilor săraci, fie de cele extrem de sărace – riscă în mod clar să moştenească inegalităţile, în lipsa unei protecţii sociale eficiente. Situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate prezintă aspecte contradictorii. Aceştia se bucură în general de bune condiţii de trai. Totuşi, sunt vulnerabili la sărăcia monetară, din cauza puternicei dependenţe de remitenţe, şi la sărăcia afectivă, din cauza lipsei îngrijirii părinteşti. Mai mult, lipsa părinţilor are efecte grave asupra calităţii nutriţiei şi a rezultatelor şcolare. În toate dimensiunile bunăstării copilului, diverse practici nocive dezvoltării sănătoase şi adecvate a copilului par a fi larg răspândite printre părinţi”, arată studiul citat.
Ministerul are în vedere o serie de soluţii pentru remedierea situaţiei actuale, printre care accesul la servicii sociale de bază, de calitate, pentru sprijin familial, pentru prevenirea separării copiilor de familii şi prevenirea violenţei, abuzului şi neglijării copiilor. Intervenţia la nivel comunitar, prin implementarea unui model de pachet minim de servicii, bazându-se pe profesionişti şi alţi actori locali pentru a oferi un sprijin eficient de asistenţă socială şi pentru a garanta tuturor copiilor accesul la drepturile lor de dezvoltare, cum ar fi accesul la protecţie, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, este o altă soluţie a autorităţilor.
„În acelaşi timp, este important ca România să continue să monitorizeze îndeaproape situaţia copiilor şi progresele în protejarea şi promovarea bunăstării acestora, fapt esenţial pentru elaborarea politicilor publice, pentru advocacy, pentru alocarea eficientă a resurselor limitate, precum şi pentru procesele de transparenţă şi responsabilitate. Fără monitorizarea bunăstarii copilului, există riscul ca politicile sociale să fie ineficiente, să avem cheltuieli greu de asigurat, obiective imposibil de stabilit, iar progresele înregistrate să fie imposibil de evaluat”, este de părere Scutaru.
Situaţia prezentantă în raportul UNICEF se regăseşte şi în statisticile de la Asociaţia Telefonul Copilului.
