Deşi România nu are cele mai reduse rate implicite de taxare, veniturile colectate din taxe sunt cele mai mici din UE ca procent din PIB.
Astfel, România avea în 2008, anul la care se raportează studiul Eurostat, o rată implicită de taxare de 29,5% asupra muncii (34,2% media UE), respectiv 17,7% asupra consumului (21,5% în UE), niveluri mai mici fiind înregistrate în mai multe state membre, care au reuşit însă să strângă mai multe venituri fiscale la buget.
Marea Britanie, care practică o rată impicită de taxare de 26,1% pe muncă şi 17,6% pe consum, a adunat venituri din taxe reprezentând 37,3% din PIB. În situaţii similare cu Marea Britanie prin comparaţie cu România (taxe mai mici, dar venituri mai mari ca procent din PIB) se găsesc şi Letonia sau Malta.
Danemarca şi Suedia colectează cele mai mari venituri fiscale raportat la PIB, de 48,2%, respectiv 47,1% din producţia internă, cu rate de taxare mai ridicate.
Veniturile din taxe colectate în Bulgaria sunt echivalente cu 33,3% din PIB-ul ţării, nivelul plasându-se la 36,1% în Cehia, 40,4% în Ungaria sau 34,3% în Polonia. Guvernul din Grecia a colectat în 2008 taxe reprezentând 32,6% din PIB.