În perioada noiembrie 2002 – noiembrie 2004, el a fost adus în mod regulat la audierile publice cu cătuşe la mâini şi în uniforma de penitenciar specifică persoanelor condamnate.
Judecătorii de la Strasbourg au condamnat această încălcare a prezumpţiei de nevinovăţite care, potrivit lor, „a fost amplificată de participarea în haine civile a coinculpatei sale”, „o diferenţă susceptibilă să consilideze impresia de vinovăţie a lui Jiga”.
În plus, la închisoarea Jilava, celula în care stătea avea o suprafaţă de 14 metri pătraţi şi cuprindea nouă paturi. El avea acces la duşuri o dată pe săptămână şi avea dreptul la o plimbare pe zi, potrivit CEDO.
Deşi nimic nu sugerează că autorităţile au vrut să îl umilească pe deţinut, condiţiile sale de detenţie dintr-o perioadă destul de lungă l-au supus unei încercări ce depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei, potrivit CEDO, care cere României să îi aloce 12.800 de euro pentru prejudiciu moral.
Dan Jiga a fost arestat de procurorii PNA în noiembrie 2002, fiind acuzat că, în octombrie 2000, ar fi pretins şi primit 120.000 de dolari de la doi italieni, pentru a influenţa comisiile de privatizare din Ministerul Agriculturii în privinţa vînzării societăţii JimTim.