Aproape că nu trecea zi în perioada de boom în care să nu auzim experţi sau analişti criticând creşterea vertiginoasă a salariilor, care nu ţinea cont de majorarea în ritm semnificativ mai lent a productivităţii muncii. „Voci de la Banca Naţională – inclusiv vocea guvernatorului – au afirmat în repetate rânduri că, fără un raport raţional între productivitatea muncii şi câştigurile din muncă, nu va fi posibilă consolidarea dezinflaţiei. Iar calculele specialiştilor băncii centrale arată că, la nivelul întregii noastre societăţi, câştigurile de productivitate, evidente în anii din urmă, tind să fie depăşite de nivelul creşterilor salariale. De aici pericolul reactivării spiralei salarii-preţuri“, spunea la începutul lui 2008 Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Într-adevăr, în perioada 2005-2008 salariul mediu net nominal a crescut în România cu 75%, salariul mediu net real (ajustat cu rata inflaţiei) s-a majorat cu 46%, iar productivitatea muncii a urcat cu doar puţin peste 20%. Criza a temperat mult tendinţa de creştere a lefurilor (pe hârtie, ele erau la sfârşitul lui 2013 cu 111% mai mari decât în 2005, însă în realitate puterea de cumpărare a salariatului mediu se majorase cu numai 38% în aceeaşi perioadă). Pe de altă parte, în ciuda tăierilor de costuri şi a concedierilor provocate de recesiune, nici productivitatea muncii nu a avut o evoluţie mai bună – în 2013 ea era doar cu 21% mai mare decât în 2005, adică se întorsese, după câţiva ani de scădere, la nivelul din 2008. Respectiv la o şesime din media Uniunii Europene.
mai multe, pe capital.ro
