Sorin Simon

România în criza europeană. Ce cărţi mai avem în mână

banci Romania, Economia Romaniei, PIB Romania

1.Sistemul bancar relativ solid. Nu avem bănci româneşti cu probleme, chiar dacă băncile-mamă se confruntă cu anumite dificultăţi. Indicatorii se prezintă semnificativ mai bine decât se cere la nivel european, cu indicele de solvabilitate mediu situat la 13,43 (8% limita acceptată), fondurile proprii de nivel 1 la 7,5% (7% cerinţa europeană) şi indicatorul de lichiditate la nivel 1,34 ( efectiv faţă de necesar), scrie cursdeguvernare.ro.

2.Echilibarea bugetară a funcţionat până în prezent
. Cu 2,4% deficit la zece luni, ne situăm mult sub ţinta de 4,4%. Este efectul consecvenţei în aplicarea măsurilor de austeritate mai ample decât în marea majoritate a ţărilor euroepene şi luate mai devreme.Mai important, cu cât rezultatul de deficit pe 2011 va fi mai bun, cu atât mai puţin va trebui să mai strânge cureaua pe mai departe în 2012, când deficitul trebuie acomodat sub 2% pe cash.

3.Economia dă semne consistente de creştere. Avansul de 4,4% înregistrat în trimestrul 3 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a dus la o creştere economică de 2,7% după 9 luni. Cel mai probabil, anul se va încheia cu o performanţă undeva în jur de 2,5%, cu un procent peste nivelul prognozat iniţial. Conectarea de doar 30% la piaţa externă şi concentrarea de 70% către piaţa internă reduce transmiterea efectelor din ţările partenere. Citeşte mai mult pe cursdeguvernare.ro

Ultimele Articole