Nu scăpăm de caniculă astăzi, 19 iulie. Temperaturile maxime variază între 25 de grade și 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat.
Cum va fi vremea în țară
Potrivit meteorologilor, în Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, local în sudul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură, caniculă şi disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va continua să depăşească pragul critic de 80 de unităţi.
În celelalte regiuni, vremea va rămâne, pe arii relativ extinse, călduroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în Maramureş şi 39 de grade în sudul Olteniei. Minimele termice se vor încadra între 12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24 de grade pe litoral.
De asemenea, gradul de instabilitate al vremii va creşte treptat şi se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, averse torenţiale şi descărcări electrice, pe parcursul zilei mai ales în regiunile intracarpatice, precum şi zona montană şi submontană, iar seara şi noaptea pe alocuri şi în rest.
Pe arii restrânse în intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp şi va cădea grindină. Presiunea atmosferică va fi în scădere.
Cum va fi vremea în București
În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 19…21 de grade.
Valul de căldură se va menţine. Va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 36…37 de grade, iar cea minimă de 19…22 de grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate noaptea, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Presiunea atmosferică va fi în scădere accentuată în timpul zilei, apoi va fi uşor variabilă.
Cum va fi vremea la munte
Vremea va fi caldă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, pe arii extinse, vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, averse torenţiale şi descărcări electrice. Pe arii restrânse, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp şi va cădea grindină.
Cum va fi vremea pe litoral
La mare, vremea va fi călduroasã. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade.
Cerul va avea unele înnorări după-amiaza şi noaptea când, vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade.