Ionut Lupescu

„România lui Iliescu a mimat democrația”

guran

El, Iliescu personal, poate că nu, dar, într-o altă formă, bolșevismul său are azi mulți adepți idealiști care, deși nu se revendică din Iliescu, în numele unor principii sociale și economice altfel corecte, au ajuns să promoveze anti-corporatismul, anti-capitalismul, anti-americanismul și alte lucruri care, în final, fac un arc peste timp exact în duminica orbului”, scrie acesta pe blogul personal.

Despre România în timpul mandatului lui Ion Iliescu, jurnalistul susține că țara doar a mimat democrația, opunându-se vestului capitalist.

România lui Iliescu a mimat democrația opunându-se vestului capitalist și, destructurând instituții fundamentale ale statului român, a învrăjbit clase sociale, a tolerat sau poate chiar a stimulat apariția unei mafii politice transpartinice, care a controlat țara mult mai mult decât mandatele limitate ale lui Ion Iliescu și, aici vine partea dureroasă, a făcut toate astea în numele echității sociale”, a mai spus jurnalistul.