Compania de Drumuri şi Autostrăzi ar putea primi anul acesta un buget de 6,4 miliarde de lei, cu 100 de milioane de lei mai puţin decît anul trecut şi mult sub necesar. Un buget rezonabil ar însemna 10-11 miliarde de lei. Atunci s-ar vedea rezultatele, declară pentru The Money Chanel, Dorina Tiron, directorul general. Bugetul estimat se va epuiza în a doua parte a anului şi, dacă nu va veni o rectificare, lucrările începute ar putea fi sistate.
Deja, aproape o treime din banii promişi vor acoperi datorii acumulate în ultima parte a anului trecut. Banii care rămîn vor asigura finanţarea investiţiilor deja începute: autostrada Bechtel, autostrada Bucureşti- Braşov şi şoselele de centură ale mai multor municipii. Autostrada Bechtel ar trebui să avanseze anul acesta cu încă 36 de km. Compania de drumuri spune însă că nu poate acoperi tot necesarul de bani în 2010, deoarece ar însemna să direcţioneze către constructor mai mult de jumătate din bugetul de investiţii. Statul român mai are de plătit constructorului american 150 de milioane de euro, în contul lucrărilor din 2009.
Mai important însă, admite oficialul de la drumuri, este că bugetul mic face imposibilă deschiderea de noi şantiere şi lucrări pentru care România are finanţare externă. Sunt acorduri semnate cu Banca Europeană de Investiţii, care nu pot fi puse în aplicare, nici anul acesta.
În 2009, România a finalizat 42 de km de autostradă iar pentru 2010, planurile erau pentru alţi 80 de km de autostradă.