România este a şaptea ţară din UE după mărimea populaţiei, însă se situa anul trecut doar pe locul al 17-lea după dimensiunea economiei, calculată după valoarea produsului intern brut (PIB).
România a fost beneficiar net de fonduri din partea UE, iar cele mai multe fonduri primite anul trecut (1,06 miliarde euro) au fost pentru agricultură. La acest capitol, cei mai mari beneficiari au fost agricultorii francezi, care au primit peste 10 miliarde euro, urmaţi de spanioli (7,1 miliarde euro), germani (6,6 miliarde euro) şi italieni (5,4 miliarde euro).
Ajutoarele directe şi subvenţiile pentru agricultură s-au cifrat la 43,3 miliarde euro, respectiv 37% din bugetul UE, în valoare totală de 116,5 miliarde euro.
Dacă se adaugă şi cheltuielile pentru dezvoltare rurală, pescuit şi mediu, de 11,5 miliarde euro, finanţările se ridică la 53% din cheltuielile comunitare.
România a primit cei mai mulţi bani dintre ţările UE din fonduri de preaderare, respectiv 744,8 milioane euro, Bulgariei nefiindu-i alocate la acest capitol decât 201,4 milioane euro. Pe poziţia a treia s-au clasat alocările din fonduri de coeziune, în valoare de 648,5 milioane euro.
Statul român a mai beneficiat de 142,7 milioane euro din fondul de compensare, 36,4 milioane euro pentru competitivitate (una dintre cele mai mici sume), 17,8 milioane euro pentru administraţie, 14,3 milioane euro pentru cetăţenie şi 1,7 milioane euro pentru libertate, securitate şi justiţie.
Raportul financiar al CE arată că Franţa a fost anul trecut principala beneficiară a bugetului UE, primind fonduri de 13,7 miliarde euro. Totuşi, deoarece contribuţia Hexagonului la bugetul UE a fost de 18 miliarde euro, Franţa a fost în 2008 contributor net.
De altfel, Bruxelles-ul evidenţiază că Franţa, Spania, Germania şi Italia sunt cei mai mari beneficiari ai fondurilor UE, primind 47,3 miliarde euro din cheltuielile totale de 116,5 miliarde euro ale UE, însă procentul alocat celor patru ţări membre a scăzut la 45% în 2008, de la 48% în 2007.
Alocările pentru măsuri pentru ocupare şi de competitivitate au ocupat locul al doilea între cheltuielile UE, cu 45,6 miliarde euro, respectiv 40% din buget. Grecia este principala beneficiară a fondurilor de coeziune, cu 4,7 miliarde euro, urmată de Polonia (4,6 miliarde euro), Spania (4,3 miliarde euro) şi Italia (3,7 miliarde euro).
Zece ţări din UE erau anul trecut contributori neţi la bugetul UE, respectiv Danemarca, Germania, Franţa, Italia, Cipru, Olanda, Austria, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie. (NewsIn)