Mihai Barsan

România va exporta carne de porc în China

carne de porc, China, comerț, România

„China este o ţară cu o piaţă imensă şi necesarul de produse alimentare este foarte mare. Azi (vineri n.r.) am discutat cu preşedintele ANSVSA despre exportul Românei de carne de porc şi de pasăre, dar şi de vaci pentru reproducere şi am semnat Memorandumul de Înţelegere pentru cooperarea în domeniul carantinei animalelor, plantelor şi siguranţei alimentelor dintre China şi România. Sunt convins că, prin eforturile comune ale celor două instituţii veterinare, relaţiile dintre România şi China în ceea ce priveşte schimburile comerciale în domeniul alimentelor se vor dezvolta în continuare”, a declarat, vineri, Xiang Yuzhang, inspector general în cadrul Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din Republica Populară Chineză.

 

 

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, acest memorandum va sta la baza dezvoltării relaţiilor comerciale pe carne de porc şi pe produse de origine animală, dar va deschide şi „noi fronturi de cooperare între ANSVSA şi Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din China”.

 

 

„După cele două vizite de audit din luna iulie ale colegilor din China am reuşit să demonstrăm că serviciile sanitare veterinare din România şi sistemul de laboratoare de stat, dar şi legătura dintre ANSVSA şi medicii veterinari concesionari care pun în aplicare Programul naţional strategic de supraveghere sanitară veterinară a sănătăţii animalelor vin să demonstreze că sistemul sanitar-veterinar din România răspunde cerinţelor părţii chineze în ceea ce reprezintă asigurarea că animalele care vor fi exportate din România, respectiv carnea care provine de la animalele din România şi produsele de origine animală, îndeplinesc toate condiţiile de calitate şi de sănătate cum cere partea chineză. Am ferma convingere că România are foarte multe de oferit şi se deschide oportunitatea de colaborare şi pe alte zone. Este un lucru foarte important că azi deschidem comerţul cu China pe zona sanitar veterinară”, a declarat preşedintele ANSVSA,Vladimir Mănăstireanu.

 

 

Pentru firmele româneşti din industria alimentară, dar şi pentru crescătorii de animale, semnarea acestui memorandum reprezintă nu numai accesul pe o piaţă cu două miliarde de locuitori, ci şi o garanţie pentru începerea exporturilor către alte ţări terţe, cum ar fi Vietnam, Hong Kong şi Algeria.

 

 

În prezent, România este prezentă în alte ţări terţe cu tăuraşi vii, respectiv în Israel, iar în China cu subproduse animale, precum capete şi picioare de pasăre, râturi şi urechi de porc, produse consumate frecvent de chinezi.

 

 

Potrivit datelor ANSVSA, în perioada 22 – 31 iulie, în România au sosit două delegaţii ale AQSIQ, pentru o documentare cu privire la posibilităţile de export de bovine vii pentru reproducţie şi producţie de lapte şi pentru verificarea unor unităţi de procesare a cărnii de porc şi a produselor din carne de porc, în vederea exportului acestor produse pe piaţa chineză.

 

 

Partea chineză s-a arătat interesată, pentru viitor, de începerea unor negocieri privind importul din România de porci vii, carne de bovină, lapte şi produse din lapte, subiecte care vor fi propuse pentru dezbatere în cadrul Comisiei Mixte Româno – Chineze, care vor avea loc în luna septembrie a acestui an.

 

 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul total de porcine era la 1 decembrie 2012 de 5,23 milioane de capete, în scădere cu 2,4 procente faţă de cele aproape 5,4 milioane de capete consemnate în perioada similară din 2011, în timp ce numărul total de bovine evidenţia o creştere cu 1%. Efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a rămas aproape constant, respectiv la 1,26 milioane exemplare.

 

 

România se află între primele zece ţări ale Uniunii Europene (UE) la efectivele totale de bovine, cu peste două milioane capete, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.