Aproape 100 de mii de fani au asistat la ultimele două confruntări ale tricolorilor din Liga Națiunilor. 100.000 de oameni din România dornici să se cufunde într-o realitate așa cum și-o doresc a fi, zi de zi. Visând consonant, pe acorduri mai mult sau mai puțin electorale. Dar stadioanele pline de cetățeni visători și recunoscători la urne sunt ținte greu de atins. Întrucât vibrația echipei naționale este complet diferită de cea a cluburilor. Iar confuzia generează costuri uriașe. Fără întoarceri.
România fotbalistică
Doar parcursul excelent al tricolorilor a fost cel care a umplut tribunele. Nicidecum spiritul Superligii cotidiene. În cazul echipei naționale chiar și 100.000 de locuri ar fi în mod normal, insuficiente. Pentru o națiune care nu face sport, dar adoră fotbalul. Sau cel puțin așa se spune. Neîntrerupt. Partidele cu peste 40.000 de spectatori ale derby-urilor Dinamo – FCSB, scor 0-2, și FCSB – Rapid, 0-0, sunt doar excepții. Pentru că datorită suporterilor, acestea chiar sunt cluburi de fotbal.
Indiferent de valoarea sa fotbalistică actuală, cert e că România va avea încă două stadioane. Construcția lor va începe în 2025, iar Guvernul a aprobat o investiție de 100 de milioane de euro. Unul dintre ele, cel din Brașov, va fi dedicat exclusiv fotbalului.
Dar România nu e deloc doar fotbalistică, așa cum s-ar putea crede. Iar ponderea pasionaților de fotbal, de doar 30%, nu are cum să umple arenele competițiilor interne. Ridicarea stadioanelor nu este profitabilă niciunde în lume, iar scopul construirii lor este mai ales unul electoral, scriu cei de la taxfoundation.org.
Tangibil și intangibil
Singura valoare adăugată este reprezentată de balansul dintre dintre investiția în sine, și satisfacția produsă la nivelul comunității. Sentimentul identitar, entuziasmul apartenenței, experiența petrecută împreună sunt valori ușor de convertit în voturi. Americanii știu foarte bine asta. Stadioanele din SUA au absorbit 38 de miliarde de dolari, bani publici, între 1960 si 2022, potrivit globalsportsmatters.com.
Au trecut de la febra lojelor de lux din anii 1990, așa numitele skyboxes, la navele spațiale din anii 2020. Construirea SoFi Stadium din Inglewood, California, integral finanțată de magnatul Stanley Kroenke, a costat aproape 5,95 miliarde de dolari, iar arena cu 18.000 de locuri a lui Los Angeles Clippers, Intuit, 2 miliarde de dolari, potrivit Sportico.
Modalitățile de finanțare, foarte creative și prea puțin lucrative, au variat de la taxarea contribuabililor până la obligațiunile emise de municipalități, cu dobânzi neimpozitate la nivel federal. Întoarcerile promise prin crearea de noi locuri de muncă, taxarea salariilor exorbitante ale jucătorilor, concesionarea spațiilor și a parcărilor, cedarea unei cote din drepturile de numire a stadionelor, nu au fost niciodată îndeajuns.
În România e mai greu
Ideea e că în cazul americanilor există satisfacție produsă pe stadioane. Iar contribuabilii acceptă asta în schimbul taxelor plătite. Paradoxul e că drumul către întoarcerile electorale începe de timpuriu. În SUA nu există doar arene pentru NFL, NBA, MBL, NHL și MLS. Liceul Duncanville din Texas are o sală de baschet cu 1.700 de locuri în valoare de 21,5 milioane de dolari, iar McKinley Senior High School din Ohio, beneficiază de un stadion de fotbal american construit cu 176 de milioane de dolari, inaugurat in 2017.
România are în execuție opt săli și stadioane la finalul lui 2024, potrivit cni.ro. Dintre toate, doar Sala Polivalentă din Brașov depășește 11.000 de locuri. În același timp, Constanța se va mulțumi cu o Sală Polivalentă de 5.000 de locuri, iar Bucureștiul, cu patinoarul Berceni Arena, 800 de locuri, inaugurat fără avizele necesare. Singura arenă multifuncțională, 25.000 de locuri, este cea a CS Dinamo București. Aflată ce-i drept, în procedură de achiziție publică, dar și pe lista de priorități a Guvernului.
Mare eroare
Însă ideea arenei multifuncționale pare a fi una depășită în România. Mare eroare. Englezii construiesc doar pentru fotbal pentru că au cluburi puternice. Vizibile peste tot în lume. De aceea stadioanele dedicate au sens. În rest, doar stadioanele multifuncțioanale au rost.
Chiar și australienii, de undeva de la capătul lumii, au descoperit că este unica variantă viabilă. Și ei sensibili la navele spațiale de miliarde de dolari, ar putea să construiască doar pentru Fotbalul Australian. Însă pe lângă Aussie Rules, au cricket, rugby și fotbal. Pe același stadion. Mai inteligent și mai profitabil, desigur.
Peste tot în lume, stadioanele generează întoarceri. Fie ele și intangibile. Însă doar dacă sunt pline. Și pare a fi un rezultat acceptabil din perspectivă electorală. La ei, nu și în România. Aici, stadioanele construite pentru fotbal, nu pot genera rezultatele electorale scontate, doar pentru că presa e plină de fotbal. Asta nu va umple stadioanele și niciodată nu va genera voturi.
Așadar, stadionul a fost plin. Dar liniile tricolore descrise de inelele Arenei Naționale, nu au nicio vină. Dezvrăjirea de fotbal mai poate aștepta încă un ciclu electoral. Și încă unul. Și apoi, încă unul.